Scandalul de la Grinăuți naște ură pe rețelele sociale
Rețelele sociale, deși create ca spații de dialog și afirmare, ajung adesea instrumente de dezbinare. Potrivit TV Nord, cazul Bisericii din Grinăuți este un exemplu perfect în acest sens.

„După un reportaj difuzat pe 14 august, în care preotul Serghei Ivanov a transformat predica într-un discurs politic, comentariile apărute pe Facebook și TikTok au degenerat rapid în acuzații, atacuri și instigări la ură”, spune Leonid Draguș, jurnalist TV Nord, transmite Știri.md.
„Mă uitam pe telefon știrea. Bomba zilei: astăzi la Grinăuți ce o să fie? Vedeți cine face știrile. Nu vă supărați, dar eu trebuie să zic asta, pentru că ei sunt în fața noastră, iată o parte din manipulatorii, să nu spun mincinoșii, care fabrică falsuri”, a scris preotul Serghei Ivanov.
Într-o predică adresată credincioșilor, preotul Sergiu Ivanov de la Nisporeni a critica autoritățile Republicii Moldova, acuzându-le că ar tăcea în fața abuzurilor comise asupra clericilor din Ucraina.
„Treaba asta cu naționalismul... Vă place ce e în Ucraina? De ce nimeni, nici Maia Sandu, nici Dorin Recean, nici celălalt pitic, Igor Grosu, nu a ieșit să spună că nu se poate ceea ce se întâmplă acolo? Preoții sunt bătuți, târâți, bisericile sunt arse. De ce nu au zis nimic? Pentru că nu au voie. Când spun cuvintele astea, vă spun din propria experiență și dovada e sus”, a spus preotul.
Reportajul TV Nord a strâns peste 240 de comentarii pe Facebook. În locul unei dezbateri constructive, discuțiile s-au transformat într-un val de reproșuri reciproce. O parte dintre utilizatori l-au atacat pe preot, alții au atacat jurnaliștii, fiecare tabără alimentând spirala ostilității. Pe TikTok, un clip cu același subiect a adunat peste 120 de reacții, multe dintre ele la fel de polarizante: unele comentarii susținătorii ideilor preotului, altele – critici vehemente.
Această polarizare nu este întâmplătoare: mesajele emoționale și acuzatoare sunt cele mai distribuite și comentate. Ele alimentează algoritmii rețelelor, amplificând artificial tensiunea și conflictul
Leonid Draguș, jurnalist TV Nord: „Ceea ce se întâmplă la Grinăuți arată cum ura din comentarii devine vehicul pentru dezinformare. Mesaje scoase din context, interpretări false sau stereotipuri etnice și religioase circulă nestingherit, iar discuția se îndepărtează de subiectul real: legalitatea transformării bisericii într-o platformă politică”.
Lilia Zaharia, expertă media: ”Într-adevăr, comentarii nu sunt percepția propria sau sunt opinii proprii, comentariile ar putea face o impresie generală asupra situației în cazul de față situației geopolitice și i-aș îndemna pe toți enoriașii fie pe cei din localitate sau din alte localități să aibă un limbaj, o discuție constructivă și nicidecum să nu dezbine societatea prin aceste mesaje care instigă la ură și discriminare”.
Citește și: „Propagandă sfântă” la Grinăuți? Predica unui preot către enoriași