Scandalul cu apartamentele de la ACC: PAS cere transparență totală
Deputatul PAS Lilian Carp a semnalat mai multe nereguli grave privind modul în care au fost repartizate apartamentele sociale de către S.A. „Apă-Canal Chișinău”, în perioada în care actualul viceprimar Irina Gutnic deținea funcția de directoare a întreprinderii.

Deputatul menționează că cel puțin două apartamente i-ar fi fost atribuite Irinei Gutnic la un preț preferențial de doar 455 euro/m.p., aproape la jumătate din prețul de piață de la acea vreme, transmite Știri.md.
„Am văzut reacția doamnei Gutnic, dar când faci o hoție te ascunzi în spatele unor declarații generale. Cerem transparență totală!”, a declarat Lilian Carp.
Parlamentarul a amintit că, la sfârșitul lunii mai, consilierii PAS din CMC au transmis un demers oficial către „Apă-Canal Chișinău” și autoritățile municipale, prin care au cerut contractele semnate cu compania implicată în dezvoltarea imobiliară, condițiile de transmitere a terenului, copiile cererilor angajaților privind solicitarea de locuințe, documentele care stabilesc criteriile de eligibilitate pentru repartizarea apartamentelor, procesele-verbale ale ședințelor în care s-a discutat despre atribuirea apartamentelor la preț preferențial.
„Solicităm să fie publicat registrul sindicatelor cu numele celor care au depus cereri. Aici vorbim despre bunuri publice, iar interesul public prevalează asupra caracterului personal al datelor”, a adăugat el.
De menționat că viceprimarul a respins anterior acuzațiile, menționând că și-a achiziționat legal cele două imobile.