Scandalul continuă: Clerici ai Mitropoliei Moldovei au dat buzna în Parohia din Grinăuți
Scandalul din jurul Bisericii din satul Grinăuți, raionul Râșcani, care recent a trecut la Mitropolia Basarabiei, ia amploare. Marți dimineață, în lăcaș au dat buzna clerici ai Mitropoliei Moldovei, subordonată Moscovei, însoțiți de câțiva enoriași, care nu vor să accepte decizia parohului și a comunității de a trece la Patriarhia Română. Aceștia au forțat poarta și ușa bisericii, care a fost sigilată până la soluționarea litigiului, pentru a elabora „actul de primire-predare” a bunurilor din lăcaș.

Parohul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Grinăuți, Contantin Turtureanu, a declarat pentru ziua.md că pentru a elabora actul a venit protopopul de Râșcani din cadrul Mitropoliei Moldovei, Arsenie Bazatin, însoțit de Victor Zeru, preotul care, printr-un decret eparhial semnat de episcopul de Soroca al Mitropoliei Moldovei, Ioan Moșneguțu, a fost numit, în data de 7 iulie, noul paroh al Bisericii din Grinăuți, transmite Știri.md.
„Sâmbăta trecută noi am ajuns la un compromis, ca până la epuizarea litigiului, ușa bisericii să fie sigilată, iar cheile să fie predate primarului. Astăzi, însă, au venit brusc și au forțat poarta au desigilat intrarea și au intrat în biserică unde au început să facă așa-zisul acte de primire-predare”, a declarat parohul Constantin Turtureanu, care a condamnat ilegalitățile comise.
Parohia din Grinăuți susține că, în prezent, există un litigiu civil, fiind cerută rectificarea înscrisurilor cadastrale. La solicitarea preotului Constantin Turtureanu, la fața locului a ajuns un echipaj al poliției pentru a asigura ordinea publică.
Într-un final, protopopul de Râșcani a propus ca ușa bisericii să fie sigilată din nou, până la soluționarea litigiului, iar cheile de la lăcaș să rămână la preotul proaspăt numit de Mitropolia Moldovei, lucru care nu a fost acceptat de enoriașii care insistă ca biserica să-și continue legal activitatea în cadrul Mitropoliei Basarabiei, conform deciziei parohiale.
Preotul Constantin Turtureanu, parohul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din satul Grinăuți, Râșcani, a anunțat în 15 iunie, în fața enoriașilor că iese de sub oblăduirea Mitropoliei Moldovei, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei, și trece la Mitropolia Basarabiei, subordonată canonic Patriarhiei Române.
Părintele a declarat că în aproape 13 ani de slujire la biserica din sat nu a beneficiat de o susținere consistentă din partea Mitropoliei Moldovei, întrucât parohia este mică și are resurse limitate pentru întreținere.
„Parcă simt o mai mare căldură în suflet. Am avut și câteva pelerinaje cu credincioșii la mănăstirile din România. Am vrut să înțelegem care este diferența dintre ce se întâmplă acolo, aici și chiar la ruși, pentru că unii au fost și pe la ei. Părinte, nicio schimbare. Nicio schimbare esențială, am rămas cu aceeași credință. S-au schimbat doar lucrurile administrative. Practic, acum ne supunem Patriarhiei Române”, a declarat Constantin Turtureanu.
Majoritatea localnicilor au declarat că această decizie este una binevenită. Ulterior, un grup de persoane, susținute de reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei, au ieșit la protest, iar conflictul a durat câteva săptămâni, până s-a ajuns la o înțelegere ca biserica să fie închisă până la soluționarea litigiului.
Amintim că, în martie 2024, și Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Răuțel, precum și Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Glodeni au trecut la Mitropolia Basarabiei. Aceste decizii au fost urmate de scandaluri și proteste, organizate și coordonate de Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel.