main logo
5923

Scandal la Ungheni. Femeie, violată chiar în propriul apartament

O femeie de 31 de ani din oraşul Ungheni ar fi fost violată vineri la amiază în propriul apartament.

Scandal la Ungheni. Femeie, violată chiar în propriul apartament

Potrivit poliției, presupusul violator a fost reținut și riscă cinci ani de pușcărie, transmite Știri.md cu referire la prime.md.

Poliția afirmă că principalul bănuit de comiterea violului este Gheorghe Petic, acesta fiind și liderul organizației de la Ungheni a partidului Platforma Demnitate și Adevăr. 

Poliţia a făcut publică şi înregistrarea audio cu momentul în care o femeie cere ajutor de la serviciul 112. 

"- 112. Ce urgenţă aveţi?
- Bună ziua. Oraşul Ungheni. Viol. 
- A venit cineva să vorbească, soţul meu nu este acasă, a plecat la Chişinău. S-au început nişte vorbe, a ajuns că m-a pălit în cap...
- Aşa, şi a violat? 
- Da", - convorbirea telefonică.

"La faţa locului s-a deplasat grupul operativ de urmărire penală al Inspectoratului de Poliţie Ungheni. În cadrul examinării cazului dat, victimei a fost acordată asistenţa psihologică, a fost îndreptată la examinarea medico-legală", a precizat  şef Secţie Urmărire Penală a IP Ungheni, Nicolae Murașcu.

Bărbatul a ajuns pe mâna poliţiei după ce pretinsa victimă a depus mărturii, iar o cameră de supraveghere l-a surprins în blocul de locuit în care a fost comisă infracţiunea. Mai mult, pe hainele bărbatului au fost depistate probe biologice, care aparțin victimei.

Citat de portalul unimedia.info, avocatul lui Petic declară că liderul PPDA de la Ungheni pledează nevinovat. Apărătorul, însă, nu a negat existenţa unui raport sexual între clientul lui şi pretinsa victimă. Gheorghe Petic a mai fost implicat într-un scandal cu tentă sexuală.

El este învinuit de hărţuire sexuală de mai multe tinere, foste studente ale Colegiului Naţional de Grăniceri, unde bărbatul era profesor.

Ultimul a respins toate acuzaţiile.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării