main logo
1049

Scandal la OrheiLand: Oamenii au scandat „Victorie” și „Libertate”

Locuitorii municipiului Orhei, dar și din alte regiuni ale țării, care au mers duminică să viziteze parcul „OrheiLand”, ajutați de reprezentanții Partidului Șor și de administrația publică locală au învins abuzurile guvernării, care au încercat să închidă în mod ilegal centrul de distracții, după aproape două ore de negocieri cu poliția.

Scandal la OrheiLand: Oamenii au scandat „Victorie” și „Libertate”Foto: facebook/ Marina Tauber

Poliția în frunte cu șeful-adjunct al Comisariatului de Poliție Orhei a încercat duminică să închidă parcul de distracții, făcând trimitere la o hotărâre a Comisiei Extraordinare Excepționale de Sănătate Publică. Poliția, însă, nu a prezentat niciun document semnat sau publicat în Monitorul Oficial, așa cum cere legea, transmite Știri.md cu referire la Nordnews.md.

Polițiștii au blocat inițial intrarea în parc, dar după ce reprezentanții Partidului ȘOR – deputații Marina Tauber și Igor Himici, reprezentanții administrației locale, în frunte cu primarul de Orhei Pavel Verejanu, dar și simpli cetățeni au contestat acest abuz și au prezentat argumente incontestabile că decizia nu este în vigoare, iar închiderea parcului este un abuz, oamenii legii au cedat.

„Echipa Partidului „ȘOR”, ca de obicei, a găsit soluții pentru cetățenii noștri. Cetățenii astăzi au învins”, a declarat Marina Tauber.

În aceleași timp, cetățenii au scandat „Victorie” și „Libertate”.

Oamenii au calificat intenția poliției de a închide parcul OrheiLand drept un abuz din partea guvernării lui Dodon, inclusiv pentru că la Chișinău nu au fost luate asemenea măsuri de restricție, Grădina Zoologică și Parcul Dendrariu fiind deschise.

Poliția să-și facă treaba acolo unde este nevoie de ea – în spațiile închise și aglomerate și în alte zone,au cerut cetățenii.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării