point Logo
main logo
main logo
2155

Scandal la CSM: Ministrul Justiției cere demisia lui Iulian Muntean

Ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, cere demisia lui Iulian Muntean, membrul proaspăt numit la Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM), care este învinuit într-un dosar de corupție.

Scandal la CSM: Ministrul Justiției cere demisia lui Iulian Muntean

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, ministrul a scris că dacă membrul CSM nu a indicat în chestionarul Comisiei Pre-vetting faptul că a figurat în calitate de învinuit într-un dosar penal atrage dubii serioase asupra integrității sale, transmite Știri.md.

„Am urmărit cu atenție declarațiile instituțiilor vizate referitor la informația precum că unul dintre membrii CSM, numiți recent de Parlament, ar fi învinuit într-un dosar de corupție. 

Este binevenit faptul că urmează să aibă loc audieri parlamentare pe marginea acestui subiect, pentru a clarifica toate circumstanțele și pentru a lua măsurile corespunzătoare.

Cert este un lucru, dacă membrul CSM vizat nu a indicat în acel chestionar al Comisiei Pre-Vetting despre faptul că a figurat în calitate de învinuit într-un dosar penal atrage dubii serioase asupra integrității sale.

Astfel, pentru a nu discredita imaginea și eforturile depuse în reforma justiției per ansamblu, retragerea sau demisia sa se impune”, a scris Veronica Mihailov-Moraru.

Știri.md amintește că Iulian Muntean, membrul proaspăt numit la Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM), fiind delegat de Parlament, este învinuit într-un dosar de corupție. Cazul este unul răsunător, din anul 2018, când mai mulți angajați ai Academiei de Studii Economice (ASEM) au fost reținuți pentru că ar fi luat mită.

În apărarea sa, Iulian Muntean susține că este vorba de un dosar fabricat la comanda lui Plahotniuc.

Cu o reacție a venit și Comisia Pre-Vetting, în dimineața zilei de 21 septembrie, menționând că în nici o informație furnizată Comisiei nu s-a făcut referire la investigațiile penale privind candidatul sau la calitatea procesual-penală de învinuit a acestuia.

De asemenea, cu o reacție a venit și președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Sergiu Caraman, care a menționat că situația este gravă, în special reieșind din faptul că Iulian Muntean în calitatea lui de candidat la funcția de membru al CSM era obligat să prezinte Comisiei Pre-Vetting această informație.

Pe 21 septembrie, Centrul Național Anticorupție a confirmat informațiile apărute în spațiul public, conform cărora noul membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Iulian Muntean, are statut de învinuit într-o cauză penală.

Totodată, Comisia juridică, numiri și imunități din cadrul Parlamentului a efectuat audieri pe marginea scandalului în care este implicat noul membru CSM, Iulian Muntean.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici