Satul Negrea prinde viață prin investiții și proiecte comunitare
Gheorghe Crețu este proprietarul unui magazin cu materiale de construcție și uz casnic. Antreprenorul vrea să-și eficientizeze energetic încăperea prin instalarea panourilor solare. Deja a aplicat la un proiect de finanțare.

„Încălzirea din magazin și vara condiționere sunt pe energie electrică și toată vara trecută și iarna am avut cheltuieli care bat la buzunar. Numai pe energie achităm 6.000-7.000 de lei și tot mai economiseam. Pentru început avem nevoie de baterii solare apoi o să apelăm și la utilaje”, a spus Gheorghe Crețu, antreprenor, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
Anterior, localitatea nu dispunea de un teren de joacă și un spațiu de sport pentru locuitori. Primăria a aplicat la finanțare în proiectul „Satul european", iar, în prezent, oamenii se pot bucura de aceste facilități.
„Copiii nu aveau unde se juca. Ieșeau la drum, drumul e periculos, satun mașini, dar aici stadionul este cu gard, au unde, îi putem lăsa singuri”.
„Eu cu soțul locuim peste hotare. Mereu când veneam acasă, era problematic. Nu aveam unde să-mi duc copilul să se plimbe, să se joace, dar acum de când s-a făcut terenul, este perfect”.
„Era foarte necesar pentru că unde nu depuneam cerere pentru implemetarea acestor proiecte, nu aveam câștig, dar acesta a fost cu succes. Oamenii vin la primărie pentru a face propuneri despre alte proiecte, consultație publică facem”, explică Ștefan Mangîr, primar de Negrea.
Până la sfârșitul anului, localitatea Negrea va avea stadion de minifotbal și volei, precum și o scenă de vară, construite prin programului „Satul European".
În satul Negrea locuiesc peste 900 de oameni.