stiri Logo
main logo
main logo
1909

Satul European: Un parc fotovoltaic modern, construit în satul Căplani

În satul Căplani din raionul Ștefan Vodă a fost construit un parc fotovoltaic modern prin Programul Național „Satul European”. Astfel, străzile vor fi iluminate pe timp de noapte, iar cei peste 3.400 de locuitori ai satului se vor putea deplasa în siguranță.

Satul European: Un parc fotovoltaic modern, construit în satul CăplaniImagine simbol

Potrivit Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), proiectul a inclus construcția unei Centrale electrice fotovoltaice cu puterea de 200 kWh. Stația asigură iluminatul public stradal al localității, inclusiv terenul adiacent al instituțiilor publice precum grădinița, gimnaziul, primăria, oficiul medicilor de familie, casa de cultură, centrul turistic, biserica, dar și toate magazinele din centrul localității, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.md.

Valoarea investiției în acest proiect este de peste 3,6 milioane de lei, bani alocați de Guvernul Republicii Moldova, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală. Contribuția comunității a fost de 36.000 de lei.

Primarul din Căplani, Valeriu Tabunșcic, spune că până în prezent de iluminat stradal beneficiau doar circa 50 de case din localitate, iar odată cu implementarea proiectului, toți locuitorii se vor putea deplasa în siguranță pe străzi pe timp de noapte.

Datele ONDRL relevă că până în prezent, prin Programul „Satul European”, ediția I, au fost construite 10 centrale/parcuri fotovoltaice și au fost echipate cu sisteme fotovoltaice 25 de instituții publice, inclusiv clădiri administrative, educaționale și de sănătate din nouă localități cu o populație de 42.000 de locuitori.

moldpres.md
Publicitatea ta poate fi aici