Satul din Moldova în care au rămas doar două case ruinate
În timp ce moldovenii îşi caută un loc prin lume, în ţară, satele rămân fără locuitori, pustii, cu câteva case în degradare.
Pe timpuri, prin satul Bondareuca alergau zeci de copii. Acum însă, drumurile sunt pustii și duc spre nicăieri. Ușa singurului magazin din sat a fost închisă definitiv cu câteva decenii în urmă, transmite Știri.md cu referire la orheitv.md.
Tot ce a mai rămas din vechea localitate sunt doar două case ruinate şi părăsite, în una din ele, cea de la marginea aşezării, a fost deschisă o stână, iar singurul om cu care am putut să discutăm a fost ciobanul.
Situația nu este mai bună nici în satul Ciofu al aceluiași raion. Și aici, din cauza exodului la oraş ori peste graniţe, în localitate astăzi trăiesc doar câţiva bătrâni gârboviţi de ani, griji şi nevoi.
Cea mai vârstnică locuitoare din sat este Lidia Munteanu, care își aduce aminte cu nostalgie de vremurile de altă dată. Chiar dacă a dat viață la 13 copii, bătrâna spune că nici unul din ei nu ai rămas să locuiască în Ciofu.
Lipsurile și sărăcia i-au dus pe toți departe de localitate. La o distanță mică am găsit o altă gospodărie. Aici locuiesc doar două persoane, mama și feciorul. Întrebându-i despre problemele cu care se confruntă în localitate, cu lacrimi în ochi, cei doi le-au enumerat: Pe lângă problemele care au fost enumerate se mai adaugă și altele. Oamenii din localitate nu-şi amintesc să fi avut vreodată oficiu poştal, şcoală sau centru medical.
Chiar și așa, oamenii din sat spun că s-au obișnuit deja cu greutățile. Singurul lucru pe care și-l doresc este ca în satul lor populația să se înmulțească.
Alt sat, aceleași probleme. În localitatea Cozești din raionul Sângerei locuiesc aproximativ 300 de oameni, doar că, iarăși, mai mult vârstnici decât tineri. Și aici, lipsa locurilor de muncă și sărăcia i -a alungat pe săteni. Dificultățile nu se opresc aici. În Cozești nu există nici primărie, nici căi de acces, iar ambulanța se lasă așteptată câteva ore.
Potrivit recensământului din 2014 în ultimii zece ani, Moldova se află într-o scădere a populației continuă. Nouă sate din ţara noastră au rămas fără niciun locuitor, iar în alte peste 100 de localităţi din ţară trăiesc mai puţin de 100 de oameni.
Statistica mai arată că doar pe parcursul anului trecut, autorizat au emigrat peste 2.100 de persoane. Totodată, într-un comunicat emis de către Poliția de Frontieră se arată că doar în ultimile 24 de ore peste 23.000 de persoane au părăsit țara.