main logo
12823

Satoshi, exploatat de Roman Burlaca? Cum răspunde regizorul

În cadrul unui podcast, regizorul Roman Burlaca a fost întrebat, direct, dacă sunt adevărate zvonurile că ar exploata la maximum trupa Satoshi.

Satoshi, exploatat de Roman Burlaca? Cum răspunde regizorulColaj: Știri.md

„Să-ți spun ce am auzit eu pe piață. Am auzit că tu tare exploatezi trupa Satoshi. E drept sau nu? Pot să-mi permit să-ți pun așa direct întrebarea asta sau nu?”, a fost întrebat Roman Burlaca în cadrul podcastului „Nota doi” cu Vadim Cușnir, transmite Știri.md cu referire la unimedia.info.

„Da, sigur, dar trebuie să-mi spui concret prin ce o exploatez. Pot să-ți spun din start că nu fac asta, eu îmi realizez fix atribuțiile mele în rol de producător. Nu pot să-mi atribui reușitele sau toată munca, pentru că în spatele unui proiect muzical stă o echipă foarte mare. În cazul acesta stă echipa Versus, fără de care nu s-ar fi întâmplat foarte multe lucruri. Eu chiar la sfârșitul anului trecut mă gândeam că, fiind foarte implicat în 2024 pe proiectele de producție video, pe partea de dezvoltare și strategie, planificare, am fost mai puțin prezent în activitatea Versus decât obișnuiam să o fac și mi-am dat seama cât de mult echipa și oamenii de acolo au evoluat ca specialiști și cât de puternici au devenit ei, pentru că rezultatele au fost foarte bune, evoluția este vizibilă”, a explicat regizorul.

El a mai menționat că tot ce se întâmplă în proiectul Satoshi este, în primul rând, meritul acestor oameni, dar și o contribuție a sa.

„Sarcina noastră este să punem în valoare și să creăm toate condițiile ca viziunea artistului să poată să prindă forme, să se întâmple. Orice s-ar întâmpla cu un proiect, Satoshi, Magnat și Feoctist etc., este în primul rând voia artistului”, a răspuns regizorul.

Roman Burlaca este foarte cunoscut nu doar în Republica Moldova, dar și în România. Acesta a regizat videoclipuri la piese pentru artiști populari, precum Carla's Dreams, Satoshi, Cleopatra Stratan, Akord, Adrian Ursu, Connect-R, Andra și chiar Arash.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării