Șase adolescente vulnerabile, sprijinite printr-un eveniment caritabil la Chișinău
Un eveniment de caritate a fost organizat astăzi la Chișinău pentru a susține șase adolescente aflate în situații vulnerabile. Participanții au procurat bilete de acces, iar fondurile colectate vor fi utilizate pentru a sprijini integrarea socială și profesională a tinerelor, ajutându-le să își găsească un loc de muncă și să devină independente.
Foto: tvrmoldova.mdÎn cadrul întrunirii, invitații au discutat despre educația financiară, comunicarea strategică și identitatea prin exprimare, inclusiv despre cum poate fi construit un conținut autentic și creativ pe rețelele sociale, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.
Creatorul de conținut Elisoa Cynthia Refanaharivola, mentor al fetelor din cadrul apartamentului social, a vorbit despre importanța autenticității și a autocunoașterii.
„Prin storytelling împărtășim valori importante precum autenticitatea și puterea autocunoașterii. Voi vorbi despre cum să creezi un conținut care implică și inspiră. Sunt mentor pentru fetele de la apartamentul social de aproape un an și le susțin cum pot – prin sfaturi, colaborări și ajutor în diferite domenii”, a declarat aceasta.
Evenimentul a fost organizat de Misiunea Socială „Diaconia”, care găzduiește cele șase adolescente într-un apartament social, unde acestea primesc sprijin și învață să devină independente.
„Fiecare bilet cumpărat la acest eveniment înseamnă un sprijin pentru aceste tinere, pentru parcursul lor educațional în cadrul apartamentului social Spre Independență”, a menționat Ana Ceban, consilier comunicare în cadrul Diaconia.
Potrivit coordonatoarei de departament, Mihaela Belei, cele șase fete sunt cazate în apartament din luna iulie și beneficiază de asistență permanentă.
„Multe dintre ele au absolvit un curs profesional, altele sunt la învățământ dual la școala profesională. Sunt asistate de trei pedagogi 24 de ore din 24, timp în care învață abilități de viață autonomă – cum să se comporte la locul de muncă, cum să participe la un interviu”, a explicat aceasta.
Proiectul „Apartamentul Social Spre Independență”, implementat de Diaconia, se află la cea de-a 19-a generație de beneficiare și a oferit, până în prezent, sprijin pentru peste 100 de tinere vulnerabile, facilitând integrarea lor socială și profesională.