Potrivit istoricului, după Marea Unire din 1918, una dintre provocările majore cu care s-a confruntat administrația românească în Basarabia a fost și gradul ridicat de analfabetism, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.

Potrivit istoricului Igor Șarov, până în anul 1918, după un secol de stăpânire țaristă, majoritatea populației Basarabiei, mai ales cea rurală, nu avea acces la educație de bază. Se estimează că peste 80% din populație era analfabetă. Potrivit istoricului, analfabetismul ridicat din Basarabia după Marea Unire a reflectat moștenirea unei administrații țariste neglijente în privința educației, iar acest aspect a devenit o prioritate pentru autoritățile române în perioada interbelică.

„La sfârșitul secolului 19, datele ne atestă că Basarabia ocupa ultimul loc printre guberniile ruse în privința problemelor știutorilor de carte, erau doar 10-12%, după 100 de ani de la așa-zisa eliberare. Pentru comparație, avem perioada 1918 – 1928, timp de 10 ani după Marea Unire de la 1918 și după aplicarea legilor educației care au oferit rezultate fantastice, procentul celor știutori de carte s-a ridicat până la 30%. Sintagma patru clase de la români vorbește despre o atitudine extraordinară a politicului față de școală. În perioada 1812 -1918 se mai cristalizează un alt subiect legat de mituri. Era vorba despre negarea caracterului românesc al Basarabiei, alături de promovarea mitului de eliberare poporului basarabean și procesul cumplit de rusificare a poporului basarabean”, a spus doctorul în istorie, Igor Șarov.

Igor Șarov a explicat că, după anul 1944, autoritățile sovietice au desfășurat o politică represivă sistematică în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM), cu scopul de a înăbuși orice încercare de mișcare de eliberare națională sau de exprimare a identității naționale românești.

„Aici nu s-a studiat la școală până în 1991 despre Mișcarea Națională din Basarabia de până în 1918 sau despre Mișcarea Națională din RSSM după 1944. De ce? Țarismul după 1812 era jandarmul Europei, înăbușea orice mișcare de eliberare națională din Europa, nemaivorbind de teritoriul propriei țări. Ei înăbușeau orice informație și nici în presă nu apăreau informații de acest gen. După 1944 s-a auzit undeva despre Mișcarea de Eliberare Națională? Dar asta nu înseamnă că nu a existat. Au fost manifestări extraordinare. Din cele 15 republici sovietice care făceau parte din Uniunea Sovietică, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească era singura care era legată de un stat cu care a avut o istorie comună – România. Din aceste considerente inventarea unei noi limbi moldovenești era foarte importantă pentru autoritățile sovietice”, a mai spus istoricul, rectorul USM, Igor Șarov.

Potrivit istoricului, după anul 1989, spațiul dintre Prut și Nistru a început un proces de distanțare de influența sovietică prin înlăturarea monumentelor, redenumirea străzilor și schimbarea curriculumului școlar.

„Ei nu permiteau ca în RSSM să ajungă cărți de limba română. Literatură română nu găseai la Chișinău. Eu, spre exemplu, cumpăram literatura română de la Odesa, Sankt-Petersburg. Aici era pericol pentru ei. Acolo – cumpărai liber. Din acest motiv, după 1989 au existat mai multe tentative de a ne debarasa de trecut. Prima – monumentele, doi – schimbarea denumirilor de străzi și trei – problemele legate de curriculum, apariția în curriculum a schimbărilor legate de istoria românilor. Un rol important în privința problemelor legate de istorie l-a avut Asociația Istoricilor din Republica Moldova”, a explicat istoricul Igor Șarov.

Dezbaterea publică la tema „Pericolul contemporan al mitologizării anului 1812” este organizată în cadrul ciclului de dezbateri „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.