Sângerei: Un camion a derapat de pe traseu. Șoferul a ajuns la spital
Un accident rutier grav s-a produs în această noapte, la Sângerei. Un autocamion a derapat de pe traseu și a intrat într-un podeț. Drept urmare, șoferul autovehiculului a fost transportat la spital cu diverse traumatisme.

Potrivit ofițerului de presă Svetlana Talpă, în noaptea de 24 spre 25 iulie, în jurul orei 00:54, polițiștii din Sângerei au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Traseul R6, km 112, în care a fost implicat un autocamion, transmite Știri.md.
În urma investigațiilor preliminare, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 64 de ani, conducând un camion de model DAF, a pierdut controlul asupra vehiculului din cauza unei defecțiuni tehnice. Acesta a derapat de pe traseu și a intrat într-un podeț situat pe partea dreaptă a drumului.
În urma impactului, șoferul a fost transportat la Spitalul Raional Sângerei pentru îngrijiri medicale. Conducătorul camionului fiind supus testării alcoolscopice s-a stabilit rezultatul negativ.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele accidentului.