main logo
1029

Sanatoriul Sănătatea, scos la licitaţie în Ucraina după ce ar fi falimentat

Proprietățile Republicii Moldova din Ucraina sunt scoase la vânzare, una după alta, chiar dacă procesele de privatizare au fost suspendate printr-o decizie a Guvernului.

Sanatoriul Sănătatea, scos la licitaţie în Ucraina după ce a falimentatFoto:jurnal.md

Este și cazul sanatoriului „Sănătatea” din Sergheevca, de pe litoralul Mării Negre, scos la licitație după ce ar fi falimentat inclusiv din cauza angajaților Cancelariei de Stat, transmite Știri.md cu referire la jurnal.md.

Aceștia nu au mișcat un deget în ultimii trei ani, afirmă Vadim Torgai, fostul administrator al sanatoriului. Tot el ne-a expediat imagini, care arată în cel hal a ajuns edificiul lăsat de izbeliște.

Sanatoriul „Sănătatea” din Sergheevca a fost administrat, din 2011 până în 2016, de către Vadim Torgai, fondatorul întreprinderii „Gubernator”, care a luat în arendă edificiul. Acesta era funcţional pe timp de vară şi găzduia pacienţi în doar una dintre clădiri. Din 2014 până în 2016, instituţia a adăpostit peste o mie şi jumătate de refugiaţi din Donbas.

Vadim Torgai spune că a insistat de mai multe ori ca autorităţile de la Chișinău să ia legătură cu responsabilii de la Kiev pentru a clarifica situaţia.

În toamna anului 2016 activitatea sanatoriului a fost stopată.

Vadim Torgai a fost nevoit să lase sanatoriul, deoarece contractul de arendă fusese reziliat.

Fostul administrator al sanatoriului spune că acesta este furat acum pe bucăţi.

Între timp, sanatoriul a fost scos la vânzare în Ucraina, iar aşa-zisa licitaţie ar urma să aibă loc pe 3 iulie. Mai mult. Vadim Torgai spune că alte cel puţin 5 sanatorii ale sindicatelor în Ucraina se vând pe baza unor procuri acordate unor persoane fizice, cetăţeni ai Ucrainei și ai Republicii Moldova.

La Cancelaria de Stat nu ne-a răspuns nimeni la telefon, pentru a da o replică lui Vadim Torgai. În schimb, am reuşit să vorbim cu Cristina Bujor, consiliera premierului Maia Sandu. Ni s-a comunicat că la mijloc este un proces de judecată complicat şi că administratorul de insolvabilitate a scos la licitaţie bunurile de pe teritoriul sanatoriului ”Sănătate”. 

Cristina Bujor ne-a mai spus că responsabilii din Guvern investighează în prezent cum anume s-a ajuns la această situație și cine este responsabil. La Serviciul de presă al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor nu am găsit vreun responsabil gata să comenteze situația de la Sergheevca.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării