Salvatorii au instruit peste 11.800 de persoane privind siguranța pe timp de iarnă
Peste 11.800 de persoane au beneficiat de instruiri privind bazele securității vieții, în cadrul activităților desfășurate de angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în perioada 16–22 ianuarie 2026.
Colaj: Știri.mdPotrivit IGSU, acțiunile de informare și instruire au fost organizate pentru a crește nivelul de pregătire al populației în situații excepționale și au vizat mai multe domenii de risc, inclusiv pericolul prăbușirii sub gheața bazinelor acvatice, prevenirea incendiilor și a intoxicațiilor în locuințe pe timp de iarnă, dar și reducerea riscurilor în rândul tinerilor, transmite Știri.md.
În vederea instruirii elevilor, salvatorii au mers în 18 instituții de învățământ, unde au instruit 1.492 de copii și 159 de cadre didactice. Participanții au primit informații teoretice și practice despre comportamentul corect în caz de cutremur, incendii și alte situații de urgență.
O atenție sporită a fost acordată și fondului locativ, cu accent pe utilizarea sigură a sobelor și a altor surse de încălzire. În acest scop, echipele IGSU au vizitat 2.893 de gospodării din mai multe localități ale țării, inclusiv din raioanele Râșcani, Bălți, Criuleni, Drochia, Soroca, Fălești, Nisporeni, Hâncești și UTA Găgăuzia.
În urma acestor activități, 5.551 de persoane au fost instruite privind respectarea regulilor antiincendiare și exploatarea corectă a sobelor și aparatelor electrice de încălzire, pentru a preveni incendiile și intoxicațiile cu produsele de ardere.
În contextul sezonului rece și al riscului sporit de prăbușire sub gheață, salvatorii au desfășurat acțiuni de prevenire și în preajma râurilor și bazinelor acvatice din întreaga țară. Timp de o săptămână, au fost monitorizate 207 corpuri acvatice, iar 4.624 de persoane au fost informate despre riscurile incidentelor pe apă în perioada formării și menținerii gheții.
Totodată, pompierii au discutat cu amatorii pescuitului la copcă, oferindu-le recomandări practice pentru evitarea situațiilor periculoase. IGSU anunță că activitățile de prevenire vor continua pe întreg teritoriul țării pentru sporirea gradului de siguranță al populației.