S-a întors acasă direct pe câmpul de luptă: Războiul din 1992, prin ochii unui medic

La începutul anului 1992, Mihail Pîsla era militar în Armata Sovietică, în districtul militar din Extremul Orient, în regiunea Amur. Urmărea de la distanță evoluțiile din Republica Moldova, citind presa trimisă de rude, transmite Știri.md cu referire la europalibera.org.

„Rugam rudele să-mi trimită ziarul „Literatura și Arta”, voiam să aflu din primă sursă ce se întâmplă în țară. Pe 3 martie 1992, când am citit că au avut loc primele acțiuni de luptă și pe măsură ce escaladau, am înțeles că este nevoie de mine acasă”, povestește medicul militar, astăzi colonel în rezervă.

A decis atunci să-și ia concediu și să revină în Republica Moldova. Era sfârșitul lunii martie 1992, iar întoarcerea sa s-a transformat într-o implicare directă în războiul de pe Nistru.

Ajuns la Chișinău, s-a prezentat la Ministerul Apărării, instituție aflată abia în proces de creare.

„Am spus că sunt gata să-mi ofer serviciile, cunoștințele și experiența de medic militar, absolvent al Academiei Medico-Militare din Leningrad. Astfel de specialiști erau atunci foarte necesari”, își amintește el.

În prima etapă, Mihail Pîsla a participat la elaborarea actelor normative pentru crearea Serviciului Medical al Armatei Naționale. La mijlocul lunii aprilie 1992, când armata moldovenească a fost implicată direct în conflict, a fost trimis în zona Coșnița, unde a preluat funcția de șef al Serviciului Medical.

Misiunea sa era organizarea sistemului de acordare a asistenței medicale pentru militarii răniți, de la prima linie a frontului până la spitalele din Chișinău.

„Subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne, ale Poliției și carabinierilor aveau lucrători medicali, dar nu aveau experiență de lucru pe câmpul de luptă. Procesul de acordare a asistenței medicale, de la locul rănirii până la spitale, presupunea respectarea unor reguli pe care doar medicii militari le cunoșteau”, explică fostul militar.

Instruirile privind acordarea primului ajutor se făceau rapid, pe măsură ce unitățile erau pregătite pentru front. Acestea aveau loc inclusiv la centrul de instruire de la Bulboaca și erau destinate tuturor militarilor.

În primele zile ale conflictului, un rol important l-au avut și lucrătorii medicali civili din Cocieri și Coșnița.

„Neavând experiență, aceste persoane au fost nevoite să preia toată greutatea primelor zile de luptă. La ei veneau răniții. Ministerul Sănătății a trimis echipe de ambulanță, dar sarcina lor era să preia răniții și să-i transporte la Chișinău”, spune Mihail Pîsla.

Deși Serviciul Medical al Armatei Naționale era abia în formare, unitățile medicale dispuneau de echipamente și medicamente rămase în depozitele militare sovietice.

„Era tot ce era necesar pentru acordarea asistenței medicale: medicamente, truse, atele, brancarde. Problema era că nu toți știau cum să le folosească”, afirmă colonelul în rezervă.

Una dintre cele mai dureroase amintiri ale sale este noaptea de 19 mai 1992, după o ofensivă eșuată pe câmpurile de grâu din apropierea Coșniței.

„Dimineața, pe la ora 06:00, comandamentul nostru a solicitat inamicului un răgaz pentru a scoate cadavrele. Am primit acceptul. Când am mers pe câmp, o mină a explodat și a rănit felcerul și medicul din echipa de asistență medicală. Din fericire, rănile nu au fost grave”, își amintește el.

Medicul spune că nici astăzi nu poate înțelege pe deplin sensul acelui conflict.

„Nu puteam să cred că pe teritoriul aceluiași stat luptă două grupări de oameni. Pentru ce? Nu puteam înțelege nici spiritul persoanelor care luptau de partea cealaltă”, spune el.

După conflict, Mihail Pîsla a continuat să activeze în Armata Națională, contribuind la dezvoltarea infrastructurii medicale militare, inclusiv la crearea spitalului militar, policlinicii militare și a spitalului militar din Bălți.

Astăzi, colonelul în rezervă este specialist în managementul medicinei dezastrelor și consultant internațional la Organizația Mondială a Sănătății. În prezent, lucrează la o monografie dedicată managementului dezastrelor și urgențelor în sănătatea publică.

„Am scris deja 15 capitole, au mai rămas câteva. În rest, îmi petrec timpul cu nepoții”, spune Mihail Pîsla.