main logo
2715

Ruta autobuzului nr. 14, prelungită până în centrul Capitalei

Ruta municipală de autobuz numărul 14 a fost extinsă până în centrul Chișinăului și va fi la dispoziția pasagerilor care iau autocarul pe străzile Pietrarilor, Drumul Viilor și Academiei din cartierul Telecentru. Autoritățile municipale afirmă că modificarea itinerarului vine să acopere o nevoie semnalată de locuitorii acestor zone și să faciliteze legătura de transport cu bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.

Ruta autobuzului nr. 14, prelungită până în centrul CapitaleiFoto: IPN

„Este solicitare demult din acest cartier – Pietrarilor și Drumul Viilor. Aici trăiesc compact foarte multe persoane cu nevoi speciale, în special cei care au vederea slabă sau chiar nevăzători, și întotdeauna a fost o problemă legată de transportul public”, a precizat primarul Capitalei, Ion Ceban, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Edilul a mai explicat că decizia de a extinde traseul a fost luată împreună cu colegii din administrație și a amintit că obiectivul municipalității este ca toți locuitorii să aibă posibilitate să ajungă în maximum 15 minute la o stație sau la destinații esențiale – instituții sociale, școli, grădinițe, farmacii și centre medicale.

Primăria a anunțat că pentru o bună circulație și dezvoltare a transportului public în Chișinău au fost cumpărate 367 de unități de transport noi și rulate, dintre care 180 de autobuze, și au fost introduse benzi dedicate.

Ruta nr. 14 a fost lansată pe 3 octombrie 2023 pentru locuitorii orășelului Codru. Până acum, autobuzele porneau din Chișinău, de pe strada Miorița, traversau Șoseaua Hâncești și ajungeau la Codru, cu stația terminus stabilită pe terenul tehnologic din strada Schinoasa Deal.

Primăria municipiului Chișinău reiterează că a realizat mai multe lucrări de infrastructură în cartierul Telecentru pentru suportul persoanelor cu deficiențe de vedere. Printre aceste măsuri se numără instalarea de balustrade, semafoare sonore și un scuar adaptat pentru persoane cu necesități speciale.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării