main logo
5392

Ruslan Gălușcă, prezentat colectivului: Care sunt prioritățile sale

Astăzi, 29 decembrie 2023, la ceremonia de stimulare a polițiștilor de frontieră, care s-au remarcat cu o activitate exemplară în cadrul instituției, ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, și șeful Cabinetului prim-ministrului Republicii Moldova, Serghei Diaconu, l-au prezentat pe noul șef al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Ruslan Gălușcă.

Ruslan Gălușcă, prezentat colectivului: Care sunt prioritățile saleFoto: Border.gov.md

„De astăzi, 29 decembrie 2023, Ruslan Gălușcă este numit șef al IGPF. Noi îl felicităm și îl asigurăm de tot suportul în realizarea sarcinilor trasate Inspectoratului. Prima sarcină este de a revizui tot spectrul managerial, pentru ca să avem oamenii potriviți la locul potrivit, să diminuăm din negativismul din partea societății și să creștem prestigiul Poliției de Frontieră. Să ajungem la nivelul când fiecare cetățean, fiecare călător, să aibă încredere în polițiștii de frontieră și în serviciile prestate de aceștia. Succese!”, a punctat ministrul Efros, transmite Știri.md.

La rândul său, noul șef al IGPF a mulțumit pentru încrederea acordată odată cu numirea sa în funcție de o mare responsabilitate, asigurând echipa Poliției de Frontieră de continuitate în dezvoltarea instituțională.

Ruslan Gălușcă are drept scop să consolideze încrederea cetățenilor și să îmbunătățească prestigiul Poliției de Frontieră. Printre prioritățile sale se numără consolidarea relației cu comunitatea, promovând transparența și încrederea reciprocă între forțele de Poliție de Frontieră și cetățeni. 

De asemenea, Ruslan Gălușcă va acorda o atenție deosebită dezvoltării profesionale a personalului, prin promovarea unui mediu de lucru motivant.

Cu o experiență vastă, demonstrată în funcții de conducere la nivel tactic, regional și operațional, comisarul principal Ruslan Gălușcă preia ștafeta la conducerea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, contribuind la consolidarea securității la frontiere și la promovarea valorilor unei poliții eficiente și orientate către cetățeni.

Foto: Border.gov.md

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării