main logo
30331

Rușii își atribuie medalia obținută de Adil Osmanov la JO pentru Moldova

Federația Rusă își atribuie, prin intermediul cotidianului „Sport Expres”, medalia de bronz obținută de judocanul Adil Osmanov pentru R. Moldova la cea de-a XXXIII-a ediția a Jocurilor Olimpice de vară.

Rușii își atribuie medalia obținută de Adil Osmanov la JO pentru MoldovaImagine simbol

Publicația rusă a titrat: „Prima medalie a Rusiei la olimpiadă. Osmanov, originar din Moscova, reprezintă o altă țară”. Potrivit cotidianului sportiv rusesc, medaliatul cu bronz Adil Osmanov s-a născut și crescut la Moscova, însă reprezintă R. Moldova din anul 2017, transmite Știri.md cu referire la Ziarulnational.md.

„În lupta pentru locul trei, Osmanov s-a duelat cu italianul Manuel Lombardo, un sportiv mult mai titrat. Osmanov s-a născut pe 2 iulie 2000 la Moscova și putea concura pentru Rusia, precum și pentru Azerbaidjan și R. Moldova. Părinții sportivului sunt din aceste țări. Tatăl său e din Azerbaidjan și a practicat sambo, iar mama lui – atletismul. Adil a început ă practice judoul în 2011, la Moscova. Timp de șase ani s-a antrenat la Moscova. S-a format ca sportiv și a plecat la Chișinău, unde a continuat să practice judoul. A locuit doi ani într-un cămin, în timp ce părinții lui au rămas la Moscova. Acum locuiește la Chișinău împreună cu mama sa, tatăl lui Osmanov a murit”, a scris ziarul rusesc.

Înainte de a cuceri medalia olimpică de bronz, Adil Osmanov s-a clasat de două ori pe locul trei la Campionatul European Under 23, iar în 2018 a câștigat Cupa Europei la juniori.

De menționat că Adil Osmanov a adus a doua medalie pentru R. Moldova la Jocurile Olimpice. Acesta, alături de Denis Vieru, vor primi câte 2.000.000 de lei pentru succesul de la Paris.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării