point Logo
main logo
main logo
1517

Ruseștii Noi își alege primarul în curând: Oamenii cer drumuri mai bune și canalizare

Locuitorii comunei Ruseștii Noi din raionul Ialoveni sunt așteptați pe 17 mai la urne pentru alegerea unui nou primar, după ce fostul edil, Valentina Meșină, a renunțat la funcție în urma obținerii mandatului de deputat. În ajunul scrutinului, oamenii spun că așteaptă soluții concrete pentru problemele localității, printre cele mai frecvent invocate fiind lipsa canalizării și infrastructura învechită.

Ruseștii Noi își alege primarul în curând: Oamenii cer drumuri mai bune și canalizareFoto: moldova1.md

Peste 4.600 de alegători sunt înscriși pe listele electorale în comuna aflată la aproximativ 20 de kilometri de Chișinău. Mulți dintre localnici afirmă că își doresc investiții în drumuri, extinderea rețelelor de utilități și condiții mai bune de trai, care să îi determine pe tineri să rămână sau să revină acasă, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

Unii săteni spun că localitatea este afectată tot mai mult de depopulare și de lipsa oportunităților. Oamenii reclamă absența sistemului centralizat de canalizare și insuficiența locurilor de muncă, probleme pe care le consideră printre principalele motive ale plecării populației peste hotare.

Datele statistice arată că populația comunei a scăzut semnificativ în ultimele două decenii. Dacă în anul 2004 localitatea avea peste 5.000 de locuitori, în 2024 numărul acestora a coborât sub 4.000.

Locuitorii spun că își doresc ca viitorul primar să continue proiectele de infrastructură începute anterior și să acorde mai multă atenție necesităților comunității.

În cursa electorală pentru funcția de primar s-au înscris șapte candidați. Partidul „Democrația Acasă” o susține pe Diana Nastas, PAS a înaintat-o pe Valentina Merla, iar PSRM – pe Ana Trohin. De asemenea, candidează independenții Ion Trohin, Polina Tonu, Andrei Cebotaru și Mihail Gonța.

moldova1.md
Publicitatea ta poate fi aici