main logo
1788

Rugămintea lui Petic pe Facebook în ajunul aflării sentinței

Gheorghe Petic urmează să-și afle sentința mâine, 20 martie.

Rugămintea lui Petic pe Facebook în ajunul aflării sentințeiGheorghe Petic își află mâine sentința. Rugămintea lui către susținători

Cel puțin așa anunță el și a ținut să vină cu un mesaj pentru toți susținătorii pe pagina sa de Facebook, transmite Știri.md

„Vreau să vă rog pe toți cei care mă cunoașteți și dacă se poate să sesizați Ambasadele UE, alte organisme internaționale și presa din RM. Ținând cont de faptul că doar implicarea organismelor internaționale ar mai putea stopa fărădelegile admise de către procurori la instrumentarea sau fabricarea dosarelor împotriva oamenilor vocali. Miza prezenței domniilor voastre este de a da un semnal de alarmă către cei ce finanțează implementarea statului de drept și a reformelor în justiție din R. Moldova", a scris Petic. 

Menționăm că Gheorghe Petic a fost reținut la 12 octombrie 2018. Pe numele lui a fost pornită o cauză penală pentru viol.

La data de 28 februarie, procurorii au solicitat 4 ani de închisoare pentru Gheorghe Petic.

Decizia va fi luată în cadrul ședinței din data 20 martie 2019.

Amintim că la data de 16 ianuarie 2018 avocații lui Gheorghe Petic, Angela Istrati și Andrian Cojocaru, au declarat că investigarea cauzei penale a acestuia se desfășoară cu numeroase încălcări. În cadrul unei conferințe de presă aceștia au menționat că starea de sănătate a lui Petic este foarte gravă, iar instanța de judecată refuză să-i ofere ajutorul necesar.

Gheorghe Petic este fost angajat al Poliției de Frontieră, care anterior făcuse dezvăluiri despre scheme de contrabandă cu țigări în care ar fi implicați responsabili din Poliția de Frontieră din Republica Moldova și România.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării