Roman Iagupov critică piesa Gurița dulce: Nu e folclor, dar țărănisme
Zdob și Zdub nu ascultă muzică precum cea a lui Magnat și Feoctist. Membrii trupei, Roman Iagupov și Andrei Cebotari, și-au spus părerea sinceră despre cel mai recent hit al băieților, „Gurița dulce”, în cadrul emisiunii „Hit sau Mit” cu interpreta Lidia Isac.

Fondatorul și solistul trupei, Roman Iagupov, crede că piesa este de ascultat la petreceri și e departe de folclorul veritabil, transmite Știri.md cu referire la cancan.md.
„Acest gen de muzică poate va fi ascultat la o petrecere, la un festival care conține umorul. Ei folosesc și un fel de slang moldovenesc. Are folclor, dar asta mai mult nu e folclor, dar țărănisme (regionalisme - s-a corectat mai apoi). Dacă este cântat live, cu toba, fanfară, acest gen de muzică am ascultat cu 25 de ani în urmă în Germania, la October Fest, a fost foarte fain. De ascultat, noi în general nu ascultăm acest gen de muzică, dar tot este o parte a trendului, a culturii în prezent”, a spus cântărețul de rock alternativ.
Celălalt membru al trupei, Andrei Cebotari, spune că piesa face parte din categoria muzicii „lipicioase”, pe care, dacă ai ascultat-o o dată, vrei să o tot asculți. Și iată motivul, potrivit lui:
„Ritm mai direct și o melodie așa mai simpluță, iarr asta prinde.”
Cei doi membri ai trupei i-au dat piesei „Gurița dulce” nota 7.