Roberta Metsola participă la inaugurarea Biroului Parlamentului European, la Chișinău
În luna septembrie, va fi inaugurat Biroul Parlamentului European, care va fi condus de un cetățean român. La eveniment va participa și președinta PE, Roberta Metsola, informează MOLDPRES, cu referire la vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu.

„Urmează în cursul lunii septembrie să fiu acolo, împreună cu președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, să inaugurăm acest sediu, pentru că vrem să fim implicați direct, să sprijinim tot ce înseamnă transpunerea legislației europene”, a explicat vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu la RFI, transmite Știri.md cu referire la moldpres.md.
Eurodeputatul a menționat că, pe lângă zona de comunicare, biroul va ajuta foarte mult la transpunerea legislației europene și în a explica legislația europeană.
„Aceste lucruri dorim să le explicăm în așa fel încât să arătăm avantajele aderării care sunt mult mai mari decât ceea ce poate să ofere un alt spațiu economic sau ceea ce înseamnă non-apartenența la blocul comunitar. Și vine acest demers într-un moment în care falsurile legate de tot ce înseamnă Uniunea Europeană, tot ce înseamnă reguli europene circulă și abia poți să le contracarezi. Va fi eficient metoda asta, modul de a lucra, care în final s-a dovedit un pic ineficient și pe plan european, dacă te uiți la țările membre. Eu cred că Republica Moldova a dobândit într-adevăr un plus de experiență, pentru că se confruntă de foarte mult timp cu aceste tipuri de manipulări care în continuare din păcate există în spațul public din Republica Moldova, așa cum există și în spații european”, a spus eurodeputatul.
Negrescu a menționat că Biroul va căuta să ofere o posibilitate pentru experții din Parlamentul Republicii Moldova și pentru parlamentari să dobândească expertiză, să înțeleagă cum funcționează deciziile de la Bruxelles și cum le pot influența.
Totodată, eurodeputatul a accentuat că Biroul va fi unul crucial, „pentru că este biroul prin care Parlamentul European va menține legătura cu toate statele din Parteneriatul Estic”.