Risc de incendiu și caniculă: Cetățenii, îndemnați să respecte regulile
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) vin cu un apel către cetățeni, în contextului Codurilor Galbene de pericol de incendiu și caniculă.

Astfel, cetățenii sunt îndemnați să dea dovadă de responsabilitate și prudență, respectând cu strictețe regulile antiincendiare pentru a evita producerea incendiilor de vegetație, transmite Știri.md.
„În condiții de temperaturi ridicate și umiditate redusă, orice scânteie poate favoriza izbucnirea incendiilor de proporții. Astfel, cetățenii sunt rugați să evite utilizarea focului deschis în preajma lanurilor cu cereale, precum și locurilor de agrement.
De asemenea, oamenii sunt îndemnați să nu dea foc vegetației uscate, să nu arunce mucuri de țigară, chibrituri sau alte obiecte aprinse în spații deschise și în apropierea zonelor împădurite.
În timpul odihnei în spații forestiere, persoanele sunt îndemnate de salvatori să stingă rugurile și mangalurile la plecare, dar și să nu lase nesupravegheate sursele de foc deschis. Maturii sunt îndemnați să acorde atenție maximă copiilor și să nu le permită jocul cu focul”, recomandă IGSU.
Totodată, pe timp de caniculă, specialiștii recomandă oamenilor să evite expunerea îndelungată la razele solare, în special în orele amiezii.
„Cetățenii sunt îndemnați să consume suficientă apă, să poarte haine lejere de culori deschise, precum și să utilizeze mijloacele de protecție solară în cazul ieșirii din locuință. Maturii sunt rugați să evite aflarea celor mici în spații închise neaerisite, precum și în automobile parcate la soare.
În perioada caniculară, o atenție deosebită trebuie să fie acordată regulilor de siguranță și comportamentului în timpul scăldatului.
Salvatorii avertizează repetat cetățenii, că scăldatul se permite doar în locuri autorizate și amenajate cu stații de salvare, iar maturii trebuie să-și monitorizeze strict copiii aflați în preajma lacurilor și râurilor, dar și să nu le permită scăldatul de unii singuri. Mai mult, consumul băuturilor alcoolice înainte de a intra în apă este strict interzis”, mai notează IGSU.
Amintim că Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis un Cod Galben de pericol de incendiu și un Cod Galben de caniculă.