main logo
766

Risc de catastrofă ecologică: Răspuns oficial privind poluarea râului Bâc

Mai multe nereguli grave au fost descoperite de către Fundația pentru Dezvoltare Ecologică Ecodava și Mișcarea de Tineret ”Voievod”.

Risc de catastrofă ecologică: Răspuns privind poluarea râului BâcFoto: Știri.md

Directorul Ecodava, Igor Sîrbu spune că situația ecologică din bazinul râului Bâc se agravează pe zi ce trece, transmite Știri.md cu referire la noi.md

Una din cele mai puternice surse de poluare a fost depistată la Strășeni, unde apele reziduale se revarsă direct pe câmp, iar de acolo ajung în râul Bâc, din cauză că tronsonul de evacuare a deșeurilor este nefuncțional. Situația nu arată mai bine nici la Chișinău. De la stația de epurare, apele menajere ajung în cantități enorme în râul Bâc, poluând astfel mediul înconjurător.

În urma multiplelor expediții pe râul Bâc, ecologiștii au depistat circa 20 de mii de factori de poluare a râului, astfel încât acesta riscă să se transforme într-un focar de paraziți și microbi. 

”Ecodava” și ”Voievod” au cerut oficial ministrului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), inspectarea urgentă a conformității standardelor stației de epurare din Strășeni, din Chișinău și Anenii Noi, care constituie principalele surse de poluare.

În același demers, s-a cerut identificarea și atragerea la răspundere a agenților economici din preajma râului Bâc care sunt conectați la rețeaua „Apă Canal”, dar nu și la rețeaua de canalizare, iar în consecință își revarsă deșeurile direct în fluviu. 

„Doamnă ministru, împreună avem datoria de ne implica cu adevărat în rezolvarea problemelor țării, iar dvs. sunteți factorul determinant în acest proces”, se arată în demersul semnat de Ecodava.

Astfel, într-un răspuns oficial, ministrul Georgeta Mincu a venit cu mai multe precizări și detalii. 

Referitor la Stația de epurare din Chișinău s-a constatat că au lucrări de modernizare în cadrul unui proiect de restabilire a stației. Însă, în urmă efectuării unor analize în laborator, persoana responsabilă - Alexandru Vișnevschi s-a ales cu un proces verbal și cu o amendă în valoare de 1.200 de lei.

Vișnevschi a fost amendat pentru că s-a constatat depășirea valorilor limită a poluanților din apele deversate în râul Bâc. 

Referitor la Stația de epurare din Strășeni s-a stabilit că primarul localității Valentina Casian în comun alți angajați ai primăriei, a fost stabilit un parteneriat cu donatori externi. La moment este elaborat studiul de fezabilitate privind amplasarea stației de epurare apelor uzate din localitate. Partenerii din Cehia vor acorda un grant în valoare de 2 milioane de euro.

Ce ține de stația de epurare din Bulboaca, raionul Anenii-Noi, se comunică în răspunsul oficial precum că a fost întocmit un proces-verbal și au fost înainte prescripții obligatorii, precum: 

- prelevarea periodică a probelor pentru investigații de laborator în amonte și aval de stația de epurare

- monitorizarea eficientă a funcționării stației de epurare 

- respectarea legislației funcționării stației de epurare 

La moment stația de epurare din Anenii-Noi este în proces de reconstrucție.

Vedeți mai jos răspunsul integral oficial trimis de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) către Ecodava:


Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării