stiri Logo
main logo
main logo
1721

Rezultat bun pentru Moldova la Eurovision: Satoshi, în top 10

Republica Moldova s-a clasat pe locul 8 la concursul Eurovision Song Contest 2026, desfășurat în acest an la Viena, Austria. Țara noastră a fost reprezentată de Satoshi, cu piesa „Viva, Moldova!”, iar artistul a acumulat în total 226 de puncte.

Rezultat bun pentru Moldova la Eurovision: Satoshi, în top 10Foto: moldpres.md

Prestația reprezentantului Moldovei a fost apreciată atât de public, cât și de juriile internaționale, iar rezultatul obținut a adus țara noastră din nou în top 10 Eurovision, după mai mulți ani în care Moldova nu a mai avut o clasare atât de bună, transmite Știri.md.

Câștigătoarea ediției din acest an a devenit Bulgaria, care a acumulat 516 puncte. Pe locul doi s-a clasat Israel, cu 343 de puncte.

Surpriza serii a fost însă România, care a reușit să urce pe podium. Reprezentanta țării vecine s-a clasat pe locul 3, acumulând 296 de puncte, acesta fiind unul dintre cele mai bune rezultate ale României din istoria participării la Eurovision.

În clasamentul general, Moldova s-a situat peste țări precum Ucraina, Grecia, Franța, Suedia, Belgia sau Germania.

Pentru Republica Moldova, rezultatul din acest an este unul dintre cele mai bune din istoria participării la Eurovision. Cel mai mare succes rămâne locul 3 obținut în anul 2017 de SunStroke Project, cu piesa „Hey, Mamma!”.

Republica Moldova participă la Eurovision din anul 2005, când Zdob și Zdub au adus țării noastre locul 6 la debutul în concurs, cu piesa „Boonika bate doba”.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici