Rezina: Clădirea fostului liceu Ștefan cel Mare, lăsată în paragină
Fostul Liceu Teoretic „Ștefan cel Mare” din orașul Rezina, înființat în anul 1998 și comasat în 2016 cu liceul „Alexandr Pușkin” pentru a forma actualul Liceu Teoretic „Olimp”, a ajuns astăzi o ruină. La peste nouă ani de la abandonarea clădirii, aceasta este complet distrusă: cu ferestre sparte, pereți scrijeliți, tencuială căzută și uși rupte.

Clădirea și terenul din jurul ei, care au aparținut anterior liceului „Ștefan cel Mare”, se află în prezent în proprietatea Primăriei Rezina. Potrivit datelor din Registrul bunurilor imobile, terenul cu suprafața de 0,529 ha este în proprietatea Primăriei din anul 2014, iar clădirea – împreună cu trei construcții accesorii și un depozit de 44 m2 – a intrat în proprietatea autorităților locale la începutul anului 2024, iar bunul public nu a fost vândut, transmite Știri.md cu referire la rezinainobiectiv.md.
În urma unei solicitări făcute de jurnaliști, Primăria Rezina a informat că a fost contractat un expert tehnic care, prin raportul de expertiză nr. 592 din 10 octombrie 2024, a concluzionat că structura de rezistență a clădirii „nu corespunde normativelor în construcții în vigoare”, fiind într-o stare avansată de degradare. Recomandarea specialistului este ca imobilul să fie demolat complet.
Cu toate acestea, în lipsa unor măsuri urgente, degradarea a continuat, iar locuitorii orașului asistă neputincioși la distrugerea simbolului unei epoci.
Imagini recente, publicate pe Facebook de Doina Sîrbu-Pantaz, fostă elevă a liceului, au provocat un val de reacții emoționante și pline de frustrare. În postarea sa, Doina lansează un apel către autorități să salveze clădirea.
„De pus paznic/ alarmă/ supraveghere video/ gratii la ferestre și uși, de dat în chirie pentru sume simbolice, în schimbul reparației, de găsit urgent o destinație, cât nu-i prea târziu”, a scris Doina Sîrbu-Pantaz.
Comentariile venite în urma postării reflectă o combinație de nostalgie și revoltă. Alina Popa scrie: „Zi de zi trec pe lângă ea și mi se rupe sufletul când văd cum adolescenții aruncă cu pietre și distrug totul.” Ana Badura regretă că imobilul nu a fost transformat într-un muzeu al memoriei: „Câte generații de copii au trecut prin această școală și în ce stare a ajuns…”. Iar profesoara Tatiana Grosu, care a activat la acest liceu, adaugă: „Îmi pare rău că s-a distrus clădirea sub ochii autorităților. Nu democrația e de vină, ci neglijența oamenilor și lipsa de cultură…”
O parte dintre comentatori pun vina pe lipsa educației, nu doar pe autorități. Tatiana Marcu notează: „Nu au distrus autoritățile locale, ci copiii care nu au cei șapte ani de acasă.” În același ton, Olga Olaru scrie: „Educația și bunul comportament se ia din familie.”
Unii locuitori suspectează chiar intenții ascunse în spatele degradării. „Special au lăsat-o să se prăbușească!”, afirmă Ira Pancenco, iar Roman Cepraga comentează ironic: „Cred că e vândută de mult!!! Ca și celelalte clădiri din oraș.”
După vizita la fața locului, jurnaliștii de la Rezinainobiectiv a discutat cu un locuitor care a declarat că distrugerile au avut loc în ultimele trei luni și nu ar fi provocate de copii, ci de persoane puse intenționat să distrugă imobilul. El insistă că structura este solidă și nu necesită demolare.
Totuși, decizia este deja luată. Pe 15 noiembrie 2024, Consiliul orășenesc Rezina a votat, cu 22 de consilieri „pentru”, elaborarea și executarea lucrărilor de desființare a fostului liceu „Ștefan cel Mare” și construirea, în locul său, a unui Complex de agrement și sport destinat copiilor și adulților.
Primăria colaborează în prezent cu o instituție de proiectare, iar primarul Simion Tatarov a declarat că investițiile necesare vor fi atrase prin parteneriate publice-private.
Pe 25 aprilie 2025, Primăria a lansat consultări publice privind schița de proiect a viitorului centru sportiv, care va include și un bazin de înot. Cetățenii pot transmite propuneri până pe 26 mai, ora 17:00, la adresele de e-mail pr.rezina@gmail.com și primaria.rezina@apl.gov.md.
Între timp, Inspectoratul de Poliție Rezina a declarat pentru Rezinainobiectiv că nu a primit sesizări privind acte de vandalism asupra fostului liceu. Deși clădirea se află într-un stadiu avansat de degradare, autoritățile încă nu confirmă oficial cine se face responsabil pentru distrugerile recente.