sporter Logo
main logo
main logo
1985

Rețea de droguri coordonată din Penitenciarul Pruncul. Trei persoane, reținute

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai Inspectoratul Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au reținut trei persoane într-un dosar de trafic de droguri, după o captură de substanțe narcotice provenite din Polonia și comercializate pe internet, prin coordonarea unui deținut din Penitenciarul Pruncul.

Rețea de droguri coordonată din Penitenciarul Pruncul. Trei persoane, reținuteColaj: Știri.md

În cadrul operațiunii, oamenii legii au ridicat aproximativ 2 kilograme de droguri, printre care PVP („sare”), o substanță cu efecte halucinogene periculoase pentru viață și sănătate, precum și mefedronă, sub formă de pulbere și tablete, care poate provoca panică, halucinații și dependență severă, transmite Știri.md.

Primul suspect reținut este un tânăr de 20 de ani din raionul Căușeni, care avea rol de curier. Potrivit anchetei, acesta închiriase un apartament în sectorul Botanica al capitalei, de unde ar fi distribuit drogurile în ascunzișuri pentru clienți, după ce aceștia achitau dozele prin portmoneul electronic al grupării, utilizând terminale de plată publice. În urma perchezițiilor efectuate în locuință, oamenii legii au ridicat aproximativ 700 de grame de PVP. Tânărul a fost reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile la data de 14 ianuarie 2026, la solicitarea procurorilor PCCOCS.

Ulterior, au fost reținuți alți doi membri ai grupului infracțional, ambii în vârstă de 58 de ani, care la începutul lunii februarie au închiriat un apartament în sectorul Ciocana al municipiului Chișinău. Aceștia au fost reținuți în fața blocului, având asupra lor o geantă în care se aflau aproximativ 1,2 kilograme de mefedronă. Cantități mai mici de droguri au fost ridicate și din automobilul folosit de cei doi.

Marți, judecătorul de instrucție a dispus aplicarea arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile în privința acestora, la demersul procurorilor PCCOCS, pentru a asigura buna desfășurare a investigațiilor și prevenirea eschivării sau distrugerii probelor. În cazul în care vinovăția va fi demonstrată, suspecții riscă pedepse de până la 15 ani de închisoare.

Potrivit anchetei, liderul grupării este un deținut din penitenciarul Pruncul, condamnat anterior la șapte ani de închisoare tot pentru trafic de droguri. Din celula acestuia au fost ridicate dispozitive de stocare a informațiilor, care urmează a fi supuse expertizei, precum și un plic utilizat pentru ambalarea drogurilor, cu urme de substanțe narcotice. Conform datelor din dosar, deținutul coordona un magazin de droguri pe aplicația Telegram, cu peste 1.600 de cumpărători.

Urmărirea penală continuă pentru documentarea completă a activității grupării și trimiterea cauzei în judecată. Toate persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici