Restricții de circulație pe unele străzi din Capitală: Se anticipează ambuteiaje
Primăria municipiului Chișinău informează că, în perioada 23 - 25 aprilie, între orele 08:00 – 18:00, va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din Capitală, în special în centrul orașului și pe arterele care duc spre Aeroportul Internațional Chișinău.
Foto: Primăria ChișinăuMăsura este dispusă de Poliție pe fundalul organizării desfășurării, în perioada 23–24 aprilie, a Conferinței internaționale „Viitorul Pieței Ideilor în contextul ascensiunii internetului, al știrilor false și al inteligenței artificiale: Provocări pentru Curțile Constituționale”, desfășurată în cadrul deținerii de către Republica Moldova a Președinției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, transmite Știri.md.
În acest context, vor fi limitate temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din municipiul Chișinău, din centrul orașului și arterele care fac legătura cu Aeroportul Chișinău, inclusiv desfășurarea întrunirilor, manifestărilor în masă, lucrărilor de reparație a drumurilor/a rețelelor electrice/termice, apeduct/canalizare și curățare/tăiere a arborilor, în perimetrul străzilor pe unde se va deplasa coloana oficială.
Excepție de la restricțiile enunțate sunt manifestările social-culturale, menționate în declarațiile prealabile, depuse la Primăria orașului Chișinău, în perioada vizată.
Totodată, șoferii sunt avertizați că în această perioadă se anticipează trafic îngreunat și ambuteiaje pe principalele artere, opriri temporare ale circulației pe traseele oficiale.
Recomandări pentru șoferi:
- evitați centrul și traseele spre aeroport în orele de vârf;
- planificați din timp rute alternative;
- luați în calcul timp suplimentar pentru deplasări.