Responsabilitate fără control: Moldova și dilema transnistreană la CtEDO

Într-o analiză semnată de Vadim Vieru, avocat și director de Program Promo-LEX, și Vlad Batog, stagiar Promo-LEX și masterand la École Normale Supérieure, se arată că Rusia este indicată constant drept stat care exercită control efectiv asupra regiunii prin prezență militară, politică și economică, transmite Știri.md.

În consecință, Moscova a fost condamnată în repetate rânduri pentru încălcări grave ale drepturilor fundamentale, însă hotărârile au rămas în mare parte neexecutate, mai ales după excluderea din Consiliul Europei, în 2022. Datoriile acumulate de Rusia pentru neplata despăgubirilor depășesc deja 2,9 miliarde de euro, ceea ce lasă victimele fără șansa unei reparații reale.

Republica Moldova, deși nu deține control asupra regiunii, nu este absolvită de responsabilitate. CtEDO a introdus noțiunea de „obligații pozitive”, potrivit căreia Chișinăul trebuie să depună eforturi rezonabile pentru a sprijini cetățenii afectați și pentru a arăta, prin acțiuni reale și continue, că nu abandonează protecția drepturilor acestora. Aceste eforturi nu presupun garantarea unor rezultate imediate, dar implică măsuri constante – fie prin demersuri diplomatice, fie prin sprijin direct acordat victimelor.

Primul caz de referință rămâne „Ilașcu și alții contra Moldovei și Rusiei”, pronunțat în 2004, când Curtea a stabilit că Moldova și-a îndeplinit obligațiile față de unii reclamanți, dar a eșuat în a-și apăra suficient ceilalți cetățeni arestați și condamnați ilegal de regimul de la Tiraspol.

În 2012, cazul „Catan și alții” a demonstrat că autoritățile de la Chișinău pot evita condamnarea atunci când iau măsuri concrete: asigurarea salariilor profesorilor, spații alternative pentru școlile cu predare în grafie latină și transport pentru elevi. Atunci, doar Rusia a fost trasă la răspundere pentru politica de interzicere a alfabetului latin.

În schimb, alte dosare au scos la iveală slăbiciuni grave. În cauza „Filin”, CtEDO a constatat că autoritățile moldovene nu au acționat eficient pentru a preveni răpirea unui cetățean de pe teritoriul aflat sub jurisdicția Chișinăului și transferarea lui ilegală în Transnistria.

În cazul „Negruță”, lucrurile au mers chiar mai departe: un ofițer transnistrean, arestat pe malul drept, a fost predat deliberat miliției separatiste. Curtea a condamnat Moldova pentru această cooperare interzisă cu regimul nerecunoscut de la Tiraspol, calificând gestul drept o încălcare flagrantă a obligațiilor asumate prin Convenția Europeană.

Aceste hotărâri scot la iveală o problemă sensibilă: uneori, forțele de ordine moldovene au colaborat în mod direct cu autoritățile secesioniste, predându-le persoane care, în cele din urmă, au ajuns să fie judecate și condamnate de instanțe nerecunoscute. CtEDO a avertizat că o astfel de practică echivalează cu legitimarea unui regim care nu are nicio bază legală și expune cetățenii la tratamente arbitrare și inumane.

Astfel, chiar dacă Republica Moldova are puține instrumente pentru a-și restabili controlul asupra Transnistriei, ea rămâne obligată să facă tot ce îi stă în putință pentru a-și proteja cetățenii. Jurisprudența CtEDO arată că, atunci când Chișinăul se implică activ, condamnarea poate fi evitată, însă lipsa de acțiune sau cooperarea cu autoritățile separatiste atrage responsabilitatea directă.

În plan practic, aceste hotărâri înseamnă că, în situațiile în care Rusia refuză să achite despăgubirile, compensațiile pot fi achitate de la bugetul Republicii Moldova. Prin urmare, obligațiile pozitive nu mai reprezintă doar o formulă juridică abstractă, ci un mecanism concret de protecție a cetățenilor și, în același timp, o sarcină financiară reală pentru stat.

În lipsa unor soluții politice definitive, rolul Moldovei rămâne acela de a arăta, constant și consecvent, că nu abandonează oamenii din stânga Nistrului, iar hotărârile CtEDO servesc drept test permanent al responsabilității sale.

Citește întreaga analiză aici.