Republica Moldova marchează 80 de ani de la foametea din 1946–1947

Un program amplu de comemorare a avut loc în satul Mingir, raionul Hâncești, unde manifestările s-au desfășurat la cimitirul local și la Complexul Memorial din localitate. Evenimentele au început cu o slujbă religioasă, urmată de sfințirea monumentului și a plăcilor comemorative dedicate victimelor, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

Ulterior, participanții s-au adunat la Complexul Memorial Mingir, unde au păstrat un moment de reculegere. La eveniment a fost prezentă și președintele R. Moldova, Maia Sandu, care a evocat amploarea tragediei și impactul acesteia asupra societății.

Șefa statului a subliniat că foametea din 1946–1947 a afectat sute de mii de oameni și a provocat pierderea a aproximativ 200.000 de vieți, lăsând în urmă familii destrămate, copii orfani și comunități profund afectate. Potrivit estimărilor, doar în Mingir și-au pierdut viața circa 1.400 de persoane, ceea ce reprezenta aproape jumătate din populația localității la acea vreme.

Foametea din anii 1946–1947 este considerată una dintre cele mai grave catastrofe umanitare care au lovit teritoriul actual al Republicii Moldova. Datele furnizate de Agenția Națională a Arhivelor arată că, în doar câteva luni, peste 123.000 de oameni au murit de foame, reprezentând aproximativ 5% din populația de atunci a RSS Moldovenești.

Proporțional, Moldova sovietică a fost cea mai afectată regiune din fosta Uniune Sovietică, cu o rată a mortalității de zece ori mai mare decât în Rusia și de cinci ori mai mare decât în Ucraina.

Deși seceta din 1946 a afectat întreaga regiune a Europei de Est, specialiștii subliniază că aceasta nu a fost cauza exclusivă a foametei. Datele climatice din perioada 1930–1956 arată că nivelul precipitațiilor a fost comparabil cu alte episoade de secetă, care nu au generat o catastrofă similară.

În acest context, cercetările indică faptul că deciziile politice ale regimului sovietic au agravat criza. În pofida recoltelor compromise, autoritățile au impus cote de colectare a cerealelor imposibil de realizat, inițial 165.000 de tone, ulterior 72.000 de tone, în condițiile unei recolte totale estimate la doar 365.000 de tone.