main logo
16306

Republica Moldova a pierdut peste o treime din populația țării

Numărul populației active din Republica Moldova a fost de aproape 930 de mii de oameni, în anul 2023. Dintre aceștia, doar 887 de mii erau angajați sau studenți în licee și universități, arată datele Biroului Național de Statistică.

Republica Moldova a pierdut peste o treime din populația țăriiImagine simbol

În ceea ce privește distribuția forței de muncă, aproximativ 200 de mii de persoane sunt angajate în sectorul public, în timp ce restul de 600 de mii lucrează în sectorul privat, transmite Știri.md cu referire la bani.md.

La capitolul șomaj, în 2023, rata a fost de 4,6%, cu 1,5 puncte procentuale mai mare față de 2022, totalizând 42,6 mii de persoane șomere. Datele arată că bărbații întâmpină cele mai mari dificultăți în găsirea unui loc de muncă, în timp ce peste patru la sută dintre femei sunt neangajate. În plus, majoritatea șomerilor locuiesc în orașe, cu o rată a șomajului de puțin peste patru la sută în sate.

De asemenea, practica angajării fără contracte individuale de muncă este mai frecventă în rândul bărbaților, cu peste 9%, comparativ cu femeile, unde cota este de aproximativ 5%. Această practică este întâlnită mai ales în sectoarele agriculturii, construcțiilor, industriei și comerțului.

În trimestrul patru al anului 2023, salariul mediu a fost de 13 400 de lei, în sectorul bugetar, salariații au primit în medie 11 618 lei, iar în sectorul real 14 023 lei.

În ceea ce privește emigrarea în scop de muncă, numărul moldovenilor care pleacă peste hotare în căutarea unui loc de muncă a scăzut, înregistrându-se o reducere de aproximativ 10 mii de persoane în comparație cu anul precedent. La sfârșitul anului trecut, aproape 83 de mii de moldoveni lucrau în străinătate, în timp ce în 2022, acest număr a fost de 93 de mii de persoane.

Statisticile oficiale arată că Republica Moldova are una dintre cele mai semnificative diaspore din UE, raportat la populația rezidentă a țării. Pentru fiecare trei persoane care locuiesc în țară, există un moldovean în străinătate.

Astfel, conform datelor oficiale, în străinătate sunt 972 958 de moldoveni, ceea ce reprezintă peste o treime din populația țării. Cei mai mulți sunt în Federația Rusă – 294 mii, Romania – 285,3 mii, Italia – 194,4 mii, Ucraina – 152,2 mii și SUA – 45,7 mii.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării