Reprezentanții Moldova Fruct, în vizită de lucru la Iași și Bacău
Pe data de 14 mai, o delegație a Asociației Moldova Fruct, formată din membri ai Consiliului și echipei executive, a participat la o întâlnire de lucru la Iași cu reprezentanții Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 1 NE, ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Iași și ai sectorului pomicol din România.

Discuțiile au vizat sprijinul acordat pomicultorilor prin Planul Național Strategic 2023-2027 al României și gestionarea fondurilor europene. Vizita a fost relevantă în contextul elaborării de către Ministerul Agriculturii din Republica Moldova a Programului Strategic al Politicii Agricole 2026-2030, transmite Știri.md.
„Ne bucură interesul Asociației Moldova Fruct pentru bunele practici din România. Accesarea fondurilor europene a fost esențială în dezvoltarea agriculturii românești”, a declarat Ficu Anghel, director adjunct al Centrului din Iași.
La rândul său, președintele Moldova Fruct, Vitalie Gorincioi, a menționat că schimbul de experiență este esențial pentru crearea unor politici adaptate nevoilor reale ale fermierilor moldoveni.
În aceeași zi, delegația a vizitat Asociația Pomicolă din Itești, județul Bacău, unde a avut loc un schimb de experiență privind irigarea, îngrijirea livezilor și bunele practici în cadrul asociațiilor de producători.