Reprezentanții Gările Auto Moderne, îngrijorați de acțiunile APP
Reprezentanții SRL „Gările Auto Moderne” își exprimă dezacordul și profunda îngrijorare față de acțiunile întreprinse de Agenția Proprietății Publice (APP), prin ordinul directorului general Roman Cojuhari, care a dispus preluarea forțată a gărilor și stațiilor auto din gestiunea companiei.

Așadar, reprezentanții companiei califică acest fapt drept „un atac raider asupra SRL „Gările Auto Moderne”, transmite Știri.md.
„Așa nu se procedează în lumea civilizată, inclusiv în Uniunea Europeană spre care tinde Republica Moldova. Așa se proceda numai în anii 90 de către grupările mafiote, iar faptul că o astfel de metodă e aplicată de către o structură guvernamentală este cu atât mai grav”, se arată în comunicatul emis de reprezentanții companiei.
De menționat că, la data de 15.05.2022, APP a emis notificarea nr. 09-05-3132, prin care a declarat rezoluțiunea contractului nr. 3/09 din 17.12.2018, începând cu data de 20.08.2022, sub pretextul artificial privind neexecutarea obligației de prezentare a garanției de bună execuție, eliberată de o bancă comercială sau o companie de asigurare pentru anul investițional trei, cu perioada de valabilitate de doi ani de zile.
„Deși Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a stabilit, prin încheierea din 23.10.2023, că cererea de suspendare a executării notificării a fost respinsă, în motivarea încheierii se menționează că, „în condițiile clauzei contractuale inserate la pct. 20.1 din contractul nr. 3/09 din 17.12.2018, instanța de judecată dispune de competența exclusivă la constatarea nerespectării obligațiilor de către partenerul privat. Argumente analogice sunt menționate și în încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
Suplimentar, comunicăm că, în 18.08.2024, prin intermediul poștei electronice a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, SRL „Gările Auto Moderne” a depus o cerere de completare a motivelor și temeiurilor acțiunii de contencios administrativ, care are ca obiect anularea notificării nr. 09-05-3132 din 17.05.2022 privind rezoluțiunea anticipată a contractului nr. 3/09 din 17.12.2018. În aceeași cerere, partenerul privat a solicitat suspendarea executării actului administrativ individual defavorabil - notificarea nr. 09-05-3132 din 17.5.2022. Prin urmare, conform art. 171 (4) Cod administrativ, executarea actului administrativ este suspendată de drept și Agenția Proprietății Publice sau orice altă autoritate, cu excepția instanței de judecată, nu este în drept să întreprindă acțiuni abuzive în raport cu obiectul contractului de parteneriat public-privat”, se mai arată în comunicatul de presă.
În acest context, ținând cont de faptul că SRL „Gările Auto Moderne” a inițiat proceduri legale împotriva acestor notificări neîntemeiate ale APP, aceștia solicită autorităților să se abțină de la orice acțiuni abuzive până la soluționarea litigiului în instanța de judecată. De asemenea, aceștia avertizează că orice continuare a acestor măsuri nelegitime va atrage răspunderea juridică a celor implicați, inclusiv pe cale penală și civilă.
„Mizăm totuși pe triumful rațiunii și al legii și ne exprimăm speranța că Republica Moldova este un stat de drept, în care justiția face dreptate, iar statul respectă și prețuiește investitorii. Îndemnăm autoritățile să se abțină de la acțiuni abuzive, ce pot prejudicia nu doar o afacere cu sute de angajați, ci și imaginea investițională a țării.
Din anul 2019, SRL „Gările Auto Moderne” a virat la bugetul de stat impozite în valoare totală de peste 100 de milioane de lei, dintre care 36 de milioane de lei reprezintă impozitele aferente salariilor angajaților.
De asemenea, au fost achitate redevențe de 29 de milioane de lei, ca parte a plății pentru dreptul de gestiune economică. Pe lângă aceste contribuții, compania a investit 120 de milioane de lei în modernizarea infrastructurii autogărilor. Deși litigiul provocat în mod artificial de Agenția Proprietății Publice a determinat suspendarea acestui proces, compania este pregătită să-le reia imediat ce va fi încheiat procesul de judecată”, au mai scris reprezentanții SRL „Gările Auto Moderne”.