2310
Reparația unei străzi din sectorul Buiucani al Capitalei, pe ultima sută de metri
Municipalitatea informează cetățenii că lucrările de reparație a străzii Ion Neculce din sectorul Buiucani al Capitalei sunt pe ultima sută de metri.
Carosabilul a fost reabilitat în totalitate, fiind schimbat învelișul asfaltic pe toată lungimea drumului, transmite Știri.md.
În următoarele zile urmează a fi finalizate și trotuarele, pe care în prezent se aplică asfaltul.
Într-un final, strada va fi reparată integral și va fi aplicat marcajul rutier.
Drumarii Regiei „Exdrupo” au demarat acțiunile de reparație a străzii în a doua jumătate a anului 2022, cu lucrări de frezare a betonului asfaltic degradat de pe toată suprafața carosabilă și trotuare și înlocuirea bordurilor uzate.
Primăria Chișinău anunță că reparată a fost și rețeaua pluvială.