main logo
6567

Reparația Podului Mihai Viteazul: Când vor fi deschise ambele porțiuni

Podul de pe strada Mihai Viteazul din Chișinău, aflat în reparație din anul 2022, continuă să provoace dificultăți pentru șoferi și pietoni. Deși inițial termenul de finalizare era stabilit pentru sfârșitul anului 2024, autoritățile anunță acum că lucrările vor fi încheiate abia în vara anului 2025. Între timp, ambuteiajele zilnice și întârzierile prelungite stârnesc nemulțumiri în rândul cetățenilor.

Reparația Podului Mihai Viteazul: Când vor fi deschise ambele porțiuniImagine simbol

Șoferii care traversează podul frecvent susțin că durata reparațiilor este exagerată și că acest lucru afectează traficul pe una dintre cele mai importante artere ale Capitalei, transmite Știri.md cu referire la radiomoldova.md.

„Circul zilnic pe pod și ambuteiajele sunt o problemă constantă. Este frustrant să vezi doar câțiva lucrători la un proiect care ar fi trebuit terminat în câteva luni”, a spus un șofer.

Pietonii care folosesc transportul public întâmpină dificultăți similare, unii întârziind la serviciu sau la școală din cauza blocajelor.

„Ambuteiajele sunt o problemă majoră. Este nevoie de un ritm mai rapid în execuția lucrărilor”, a spus un bărbat.

„Lucrările avansează prea lent, iar noi plătim prețul prin nervi și întârzieri zilnice”, a zis o femeie.

Potrivit inginerului tehnic Mihai Condrea, reparațiile se află în faza finală, însă întârzierile au fost cauzate de condițiile meteo și modificările aduse proiectului.

„Lucrările pe timp de iarnă sunt limitate, iar proiectul a suferit unele ajustări. În prezent, lucrăm la suprastructură și la pregătirea hidroizolației”, explică Condrea.

Valoarea proiectului, estimată inițial la 78 de milioane de lei, a crescut la 108 milioane de lei din cauza schimbărilor necesare și a creșterii costurilor materialelor.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării