Reintegrare necontrolată? Mii de locuitori din Transnistria muncesc pe malul drept
Tot mai mulți locuitori din regiunea transnistreană aleg să muncească pe malul drept al Nistrului, pe fondul salariilor mici și al oportunităților limitate de angajare din regiune. Potrivit autorităților, fenomenul contribuie la apropierea economică dintre cele două maluri.
Imagine simbolVicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, susține că această mobilitate reflectă diferențele de trai și generează o integrare treptată, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
„Situația pe malul drept este mult mai bună. Pe malul stâng situația este una complexă: locuri de muncă tot mai puține și prost plătite. Avem peste 25.000 de cetățeni care vin în fiecare zi la Chișinău sau în alte localități pentru muncă, tratament sau studii. Este un proces care ne apropie foarte mult”, a declarat oficialul.
În paralel, tot mai mulți locuitori din regiune beneficiază de servicii oferite de statul moldovean. Potrivit vicepremierului, peste 75.000 de persoane sunt incluse în sistemul de asigurare medicală și accesează servicii de sănătate pe malul drept, iar peste 11.000 beneficiază de prestații sociale, inclusiv pensii.
„Este o cifră suficient de mare. Este, într-adevăr, o presiune asupra bugetului nostru, dar este și responsabilitatea guvernului de a acorda acest sprijin cetățenilor noștri, indiferent unde s-ar afla”, a menționat Valeriu Chiveri.
Oficialul consideră că aceste procese economice și sociale generează o apropiere naturală între cele două maluri, chiar și în lipsa unor soluții politice rapide.
„Este o reintegrare necontrolată. Câteodată nu facem nimic și lucrurile se întâmplă de la sine”, a afirmat acesta.
În acest context, autoritățile de la Chișinău pregătesc și un fond de convergență, care ar urma să finanțeze proiecte sociale și de infrastructură, inclusiv în localitățile de pe malul stâng al Nistrului.
Potrivit autorităților, fondul va cumula resurse interne și externe, inclusiv din taxele vamale colectate de la agenții economici din regiune.
Proiectele vor fi implementate la nivelul comunităților locale și al companiilor înregistrate pe malul drept, fără coordonare directă cu administrația de la Tiraspol.
Chișinăul susține că acest mecanism nu va fi utilizat ca pârghie de negociere, ci face parte dintr-un proces mai amplu de reintegrare economică graduală.