Reguli mai simple, afaceri locale mai puternice: Bilanțul ANSA după un an
La un an de la intrarea în vigoare a noilor reglementări privind activitatea micilor producători din sectorul alimentar (HG nr. 6/2025), Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță progrese în legalizarea afacerilor locale și simplificarea procedurilor de certificare.
Foto: ansa.gov.mdPotrivit ANSA, 33 de producători au fost aduși în legalitate, beneficiind de un cadru mai flexibil care le permite să comercializeze produse finite direct consumatorilor sau către unități de comerț cu amănuntul interesate de produse autohtone. Măsura sprijină dezvoltarea afacerilor de familie și încurajează valorificarea producției locale, transmite Știri.md.
În prezent, micii producători activează legal în mai multe domenii, printre care producerea produselor de panificație și patiserie, a semifabricatelor congelate, a produselor de cofetărie, a fructelor și legumelor deshidratate, a uleiurilor presate la rece, cerealelor și semințelor oleaginoase, precum și în unități de procesare, prelucrare a laptelui și sacrificare a animalelor domestice în cantități mici.
Scopul principal al acestor reglementări este sprijinirea producătorilor locali și stimularea turismului rural, prin reducerea birocrației și evitarea impunerii standardelor industriale aplicabile marilor unități de procesare.
Noile prevederi introduc cerințe de igienă și siguranță alimentară adaptate producției la scară mică și oferă mai multe facilități, inclusiv renunțarea la obligativitatea implementării sistemului HACCP, utilizarea metodelor tradiționale de preparare, accesul direct pe piață, reducerea costurilor de conformare și posibilitatea dezvoltării agroturismului local.
Pentru a sprijini aplicarea noilor reguli, ANSA a organizat pe parcursul anului ședințe de lucru și sesiuni de informare destinate micilor producători, menite să faciliteze înțelegerea și respectarea cerințelor legale.