Regiunea transnistreană: 800 persoane vor intra sub incidenţa amnistiei
Transnistria pregăteşte o amnistie majoră cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a Marii Victorii şi a celei de-a 35-a aniversări a formării Transnistriei nerecunoscute.

Decizia corespunzătoare a fost adoptată miercuri de Consiliul Suprem al regiunii. Aproximativ 800 de persoane vor intra sub incidenţa amnistiei, dintre care aproximativ 300 vor fi eliberate din închisoare, în timp ce restul îşi vor vedea pedepsele reduse, transmite Știri.md cu referire la infotag.md.
Printre persoanele care pot beneficia de amnistie se numără persoanele condamnate pentru prima dată la o pedeapsă reală cu închisoarea de până la trei ani; persoanele cu handicap din grupele I şi II, tuberculoză, infecţie cu HIV sau oncologie; femeile însărcinate şi mamele de copii minori sau copii cu handicap din grupele I şi II.
Cei condamnaţi pentru infracţiuni grave şi deosebit de grave împotriva persoanei, precum şi „pentru fapte care vizează subminarea fundamentelor statului, a stabilităţii economice şi a securităţii sociale” nu intră sub incidenţa amnistiei.