Reforma administrației publice locale: Au avut loc consultări în 29 raioane ale țării
Guvernul a consultat viziunea reformei administrației publice în 29 de raioane ale țării și în municipiul Bălți, în perioada 9 februarie – 6 martie 2026. La discuții au participat peste 3.700 de aleși locali și cetățeni.
Imagine simbolPotrivit Executivului, în această săptămână, ședințe de consultare au avut loc la Leova, Fălești, Ungheni și Bălți. Dialogul are scopul să releve sugestii și recomandări referitoare la viitorul concept al reformei administrației publice locale, care urmează să fie făcut public la finalul lunii martie, transmite Știri.md.
În cadrul discuțiilor cu aleșii locali, reprezentanții Guvernului prezintă principalele schimbări care vor avea loc, simplificarea procesului de amalgamare voluntară a primăriilor, rolul raioanelor în noua structură a administrației publice locale, etapele reformei și impactul acesteia pentru dezvoltarea mai accelerată a comunităților.
Săptămâna următoare vor avea loc discuții pe marginea reformei administrației publice locale la Orhei, Telenești și Taraclia. De asemenea, conceptul urmează să fie discutat în UTA Găgăuzia, dar și în municipiul Chișinău.
Persoanele care au sugestii referitoare la reformă pot să le expedieze pe adresa electronică primariiputernice@gov.md.
Este de menționat că, anterior, autoritățile au lansat consultarea publică a modificărilor legislative care vor simplifica procesul de amalgamare voluntară. Proiectul poate fi consultat pe platforma particip.gov.md.
Modificările presupun mai multă flexibilitate în procesul de amalgamare voluntară, inclusiv în modul de consultare a cetățenilor; debirocratizarea procedurilor și eliminarea mai multor documente care trebuiau elaborate de autoritățile publice locale. De asemenea, este exclusă obligația organizării alegerilor anticipate până la alegerile generale locale din 2027 și oferită mai multă flexibilitate pentru stabilirea centrului administrativ.
![]()