stiri Logo
main logo
main logo
3945

Rectorul USM va fi ales pe 3 martie. Cine sunt candidații

Universitatea de Stat din Moldova își va alege rectorul pe 3 martie. Trei candidați au fost admiși pentru această funcție. Ei își pot face campanie de promovare până pe 1 martie.

Rectorul USM va fi ales pe 3 martie. Cine sunt candidațiiImagine simbol

Pentru funcția de rector candidează Otilia Dandara – prim-prorector și prorector pentru activitatea didactică și studențească, Dumitru Dodul – șef al Departamentului Filosofie și Antropologie, și profesorul universitar Florentin Paladi, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Votarea va avea loc într-o singură zi lucrătoare, între orele 09:00 și 17:00, într-o secție organizată în cadrul universității, conform principiilor votului universal, direct, secret și liber exprimat.

Pe durata campaniei, candidații își pot prezenta programele manageriale în fața comunității academice prin dezbateri publice, întâlniri cu facultățile, departamentele și structurile studențești, inclusiv online.

Mandatul rectorului este de cinci ani (2026-2031), cu posibilitatea a cel mult două mandate consecutive. În prezent, funcția este deținută de Igor Șarov, ales în decembrie 2020.

ipn.md
Publicitatea ta poate fi aici