Recean, despre transportarea alegătorilor în Rusia: Vor fi trași la răspundere
Cetățenii moldoveni din Federația Rusă sunt aduși în mod organizat la secțiile de votare deschise în această țară. Autoritățile de la Chișinău au atenționat Moscova că astfel de acțiuni sunt ilegale, a declarat astăzi prim-ministrul Dorin Recean.
„Vedem o organizare a transportului electoratului la Moscova”, a declarat Dorin Recean la ieșirea din cabina de vot, transmite Știri.md cu referire la deschide.md.
„Am atenționat autoritățile ruse că este ilegal să întreprinzi astfel de acțiuni”, a subliniat premierul.
Totodată, șeful Guvernului a precizat că poliția și procurorii sunt foarte atenți la ceea ce se întâmplă și că schemele de fraudare a alegerilor au fost deja demascate.
„Actorii au fost expuși, urmează ca toată lumea să fie trasă la răspundere”, a mai spus Recean.
Cu referire la influența alegerilor din partea grupărilor criminale și eventuale amenințări de destabilizare, premierul Dorin Recean a declarat că „În R. Moldova sunt cetățeni deștepți, harnici care știu să separe grâul de neghină. R. Moldova a demonstrat că poate asigura pacea si stabilitate în țară”, a precizat Recean.
Ministerul Afacerilor Externe al R. Moldova a atenționat autoritățile ruse asupra tentativelor unor entități de a transporta organizat cetățenii către secțiile din cadrul Ambasadei R. Moldova la Moscova.
„Considerăm că aglomerațiile de la cele două secții de votare din Rusia au fost create artificial, în scopul periclitării procesului electoral. Atragem atenția repetat autorităților ruse și oricăror entități asupra neadmiterii transportării ilegale a alegătorilor către secțiile de vot”, se arată în comunicatul MAE.
Cetățenii moldoveni aflați în străinătate pot vota la orice secție de votare, indiferent de statutul lor pe teritoriul țării gazdă. Alegătorii aflați pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, Canadei, Norvegiei, Suediei, Finlandei și Islandei pot utiliza, ca metodă alternativă, votul prin corespondență.