main logo
2676

Recean: Avem nevoie de un sistem de detectare a pericolelor aeriene

Radarul pe care îl deține Republica Moldova, în valoare de circa 14,5 milioane de euro, nu poate detecta dronele de tip Shahed. Declarația a fost făcută de prim-ministrul țării Dorin Recean, în cadrul unei conferințe de presă susținută după ședința Executivului de astăzi, 14 februarie.

Recean: Avem nevoie de un sistem de detectare a pericolelor aerieneColaj: Știri.md

Potrivit lui Dorin Recean, Republica Moldova are nevoie de a procura până în 2030 un sistem care ar putea identifica toate tipurile de pericole aeriene, transmite Știri.md, cu referire la realitatea.md. 

Premierul susține că sunt două etape de investiții. Prima ține de detectarea riscurilor, iar a doua parte a finanțării se va referi la doborârea lor. 

De asemenea, el spune că pentru a avea o acoperire totală, pentru rachete de diferite tipuri, dar și pentru dronele care zboară la diferite altitudini, Moldova are nevoie de investiții de câteva miliarde de euro. Recean menționează că este imposibil de făcut acest lucru din resursele proprii. 

„Noi trebuie să avem o colaborare și să acționăm împreună cu prietenii noștri. Putem să vedem din timp obiectele care zboară de la o altitudine de 2.000 de metri în sus”, a relatat Recean jurnaliștilor. 

Știri.md amintește că Poliția de Frontieră a anunțat în ziua de 11 februarie că în zona frontierei moldo-ucrainene au fost depistate fragmente de dronă de tip „Shahed”.

La scurt timp, președintele R. Moldova, Maia Sandu, premierul Dorin Recean și ministrul Afacerilor Externe, Mihail Popșoi, au venit cu o reacție în care condamnă atacurile recente ale Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Inspectoratul General al Poliției a anunțat că în cadrul cercetărilor, specialiștii Secției tehnico-explozive a Poliției au depistat partea de luptă a dronei care conținea circa 50 de kilograme de explozibil.

Echipele de specialiști de la Bombteh au reușit să neutralizeze încărcătura explozivă.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării