point Logo
main logo
main logo
1965

Reacția Tiraspolului privind reținerea unor polițiști acuzați de corupție

Vitali Ignatiev consideră că „refuzul total al autorităților din Moldova de a coopera cu Transnistria în combaterea drogurilor este, în mare parte, determinat de lipsa de interes pentru această luptă”. Mai mult, oficialul susține că la Chișinău, într-o anumită măsură, ar exista implicare în acest trafic de droguri.

Reacția Tiraspolului privind reținerea unor polițiști acuzați de corupțieImagine simbol

Declarația aparține așa-zisului ministru de Externe al regiunii transnistrene, Vitali Ignatiev, la reținerea unui șef de secție de Poliție și a mai multor subordonați ai acestuia, acuzați că ar fi protejat traficanți de droguri, transmite Știri.md cu referire la presa din regiune.

Vitali Ignatiev a mai declarat că drogurile nu doar tranzitează Republica Moldova, ci ajung și în regiunea transnistreană. Potrivit lui, anul trecut au fost reținuți 32 de curieri de droguri, iar în primele patru luni ale acestui an – deja 12.

„Se pare că pe teritoriul Moldovei vecine a fost creat un mediu favorabil pentru astfel de activități”, a mai subliniat Ignatiev.

Știri.md amintește că mai mulți angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica sunt vizați într-un dosar de corupție, în cadrul căruia au fost efectuate peste 30 de percheziții în seara zilei de ieri. Pentru o desfășurare imparțială a anchetei, conducerea inspectoratului și alte persoane vizate au fost suspendate din funcție.

Perchezițiile au fost desfășurate în mai multe locații din Chișinău, inclusiv în birourile de serviciu ale angajaților Inspectoratului de Poliție Botanica.

Potrivit IGP, în urma acțiunilor au fost ridicate inclusiv obiecte interzise, care vor fi supuse expertizării.

Totodată, Centrul Național Anticorupție a precizat că un șef de secție și cinci angajați ai IP Botanica au fost reținuți și plasați în izolator pentru 72 de ore, fiind bănuiți de corupere pasivă și corupere activă comise în circumstanțe agravante.

Citește și: Reținerile de la IP Botanica: Ion Ceban critică autoritățile pentru lipsa de reacție

Citește și: Polițiști reținuți pentru corupție: Berlinschii cere demisia ministrei de Interne

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici