Reacția MAI la tensiunile de la INI: Tratăm cu maximă responsabilitate orice situație
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a reacționat la situația creată în urma arestării unor ofițeri ai Inspectoratului Național de Investigații (INI) într-un dosar de corupere pasivă. Autoritatea menționează că tratează cu maximă responsabilitate orice caz care vizează structurile sale, iar prioritatea rămâne continuitatea activității, respectarea cadrului legal și protejarea stabilității instituționale.
Imagine simbol„În afara programului de serviciu, fiecare cetățean are dreptul să fie prezent în spații publice, cu respectarea legii și a ordinii publice. În același timp, cunoaștem că există o formă de nemulțumire în rândul unor angajați, iar această stare trebuie tratată cu seriozitate, echilibru și respect față de oamenii din sistem”, se arată în mesajul MAI, transmite Știri.md.
Totodată, autoritățile subliniază că, pentru o bună înțelegere a situației, conducerea INI și a IGP au avut discuții cu colectivul Inspectoratului Național de Investigații, evidențiind necesitatea păstrării echilibrului instituțional și a clarificării tuturor circumstanțelor exclusiv prin raportare la adevăr și la probe. În același timp, au fost purtate discuții pentru menținerea activității în regim normal, asigurarea continuității misiunilor instituționale și evitarea oricăror acțiuni care ar putea afecta funcționarea structurilor operative.
„MAI mizează pe clarificarea deplină a dosarului în cauză și pe elucidarea tuturor circumstanțelor prin proceduri legale, corecte și bazate pe probe. Respectul pentru adevăr, pentru instituții și pentru oamenii care muncesc în aceste structuri este necesar în orice demers public. Situația va fi gestionată cu responsabilitate, calm și cu atenție față de onoarea instituțională și drepturile fiecărui angajat”, au mai declarat reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.
Amintim că mai multe persoane au fost reținute pentru 72 de ore după ce ar fi cerut 400.000 de dolari pentru a influența angajați din instituțiile de drept și a obține o decizie favorabilă într-o cauză penală. Printre cei vizați sunt și ofițeri INI, procurori.
Miercuri, 1 aprilie, presa a scris că toți angajații Direcției pentru combaterea criminalității organizate a Inspectoratului Național de Investigații au depus organizat cereri de eliberare din Poliție. Decizia ar fi fost luată în semn de protest față de „acțiunile abuzive” ale angajaților Centrului Național Anticorupție (CNA), care au reținut câțiva ofițeri INI.
Astăzi, aproximativ 20 de angajați ai Direcției pentru combaterea criminalității organizate din cadrul Inspectoratul Național de Investigații s-au adunat la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, pentru a-și susține colegii reținuți în dosarul mitei de 400.000 de dolari.
Tot azi, Procurorul Cristin Ghemu și ofițerul INI Andrei Ciobanu, vizați în dosar, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, în izolatorul CNA. Totodată, cel de-al doilea angajat INI, Valeriu Ceban, cercetat în același dosar, a fost eliberat sub control judiciar.