main logo
522

Reacția Chișinăului la exercițiile militare din regiunea transnistreană

Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control (CUC) își exprimă îngrijorarea şi nedumerirea în legătură cu desfăşurarea neautorizată a unor exerciții militare cu forțarea râului Nistru, care ar putea genera noi tensiuni în Zona de Securitate, se arată într-un comunicat al instituției.

Reacția Chișinăului la exercițiile militare din regiunea transnistreană

Reprezentanții Chișinăului informează că în această dimineață, pe malul stâng al Nistrului, în regiunea plajei din s.Târnauca, raionul Slobozia și în apropiere de podul de pietoni de peste r.Nistru din or. Tiraspol, „a fost stabilită concentrarea tehnicii blindate de tip TAB (,,БТР70”) și a autocamioanelor militare fără numere de înmatriculare și însemne de apartenență, transmite Știri.md cu referire la radiochisinau.md.

„Conform rapoartelor, se auzeau bine motoarele blindatelor, iar tehnica și echipamentul militar special au fost observate intrând în apele râului Nistru”, precizează CUC.

În același timp, potrivit comunicatului, comandamentul militar al Contingentului Forțelor de Menținere a Păcii al R. Moldova a vrut să inițieze verificări în regiunea respectivă, însă persoane necunoscute i-au interzis șefului militar superior al Contingentului accesul la fața locului, ultimul fiind nevoit să solicite ieșirea grupului de observatori militari. 

Astfel, reprezentanții CUC susțin că aceștia au constatat la sosirea la fața locului că tehnica blindată și autocamioanele au plecat deja. „De notat că patrula militară a GOTR se află în Zona de Securitate ilegal, fără acceptul Comandamentului Militar Întrunit. 

În context, evidențiem că încă la 13 august curent pe site-ul oficial al Districtului Militar Vest al Federaţiei Ruse a apărut informaţia precum că GOTR, dislocat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, și-a pregătit maşinile de luptă blindate pentru eventuale aplicaţii cu traversarea barierelor de apă”, mai informează autoritățile din dreapta Nistrului.

Prin urmare, CUC califică acţiunile menţionate, la fel ca şi alte precedente similare întreprinse în Zona de Securitate de către trupele militare ale Federaţiei Ruse, precum și modul prin care aceste acțiuni au fost comunicate drept provocatoare şi sfidătoare. 

„Aceste acțiuni încalcă mecanismul existent de asigurare a regimului în Zona de Securitate, dar și cel al desfășurării misiunii de pacificare. 

Reprezentanţii uneia din componentele CUC manifestă incapacitatea de a-şi respecta obligaţiunile asumate, ignorând totalmente documentele de bază ale Comisiei”, declară reprezentanții CUC. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării