Razii nocturne pe Nistru: Inspectorii de mediu au ridicat 13 plase de pescuit ilegal
Inspectorii din cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului au desfășurat razii nocturne în raionul Rezina, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol pe râul Nistru.
Colaj: Știri.mdVerificările au avut loc în sectorul localităților Boșernița și Lalova, iar în urma controalelor efectuate pe mai multe porțiuni ale râului au fost depistate și ridicate mai multe unelte de pescuit instalate ilegal, transmite Știri.md.
Potrivit instituției, în apropierea localității Boșernița au fost găsite trei plase fără stăpân. Alte două plase au fost ridicate la Ghidirim, trei la Saharna, una la Buciușca, două la Lalova și alte două la Popencu.
În total, inspectorii au scos din apă 13 plase de tip monofilament, cu o lungime totală de aproximativ 600 de metri, folosite în activități de braconaj piscicol.
Pentru încălcarea legislației de mediu au fost întocmite procese-verbale contravenționale, iar persoanele responsabile riscă sancțiuni conform Codului contravențional al Republicii Moldova.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului anunță că va continua acțiunile de monitorizare și control pentru protejarea resurselor biologice acvatice și prevenirea pescuitului ilegal pe apele naturale ale țării.
![]()