main logo
515

Războiul, prin ochii copiilor: Mâncam cartofi cu mucegai

În loc de jucării, vedeau fum de explozii, iar în loc de o bucată de pâine se mulțumeau cu un pahar de apă și adormeau cu speranța zilei de mâine.

Războiul, prin ochii copiilor: Mâncam cartofi cu mucegai

Vorbim despre cei care au fost copii pe timpul războiului și nu-și mai vedeau viitorul. Despre acei copii care au fost nevoiți să pe timpul războiului și nu-și mai vedeau viitorul. Despre acei copii care au fost nevoiți să trăiască și să treacă prin clipe de groază în acea perioadă, transmite Știri.md cu referire la Tvc.md.

Cu părul alb și mâinile trudite, Alexandru Astafiev, în vârstă de 86 de ani, nu a avut parte de o copilărie fericită. Singurul lucru care îl bucură este că a rămas în viață și a ajuns să trăiască până astăzi. Cu multă durere în suflet, ne-a povestit chinurile copilăriei sale de pe timpul războiului. Bătrânul spune că își amintește coșmarul, chiar din prima zi.

„Îmi amintesc războiul, începutul războiului, din prima zi. Asta a fost sâmbătă spre duminică, eu cu tata plecasem la pescuit. Aveam pe atunci 7 ani, 7 ani și jumătate”, își aduce aminte Alexandru Astafiev.

Chiar dacă viața era grea și foamea era mare, bărbatul spune că încerca să-și câștige existența, atât pentru el cât și pentru întreaga sa familie.

„Brutăriile aveau rafturile goale, în a treia zi de război ne-au dat deja cartele pentru pâine. (MUSCA) Ca să câștig pâine trebuia să curăț o găleată de cartofi. Chiar dacă erau vremuri grele, a fost cea mai minunată perioadă. Mergeam la pescuit”, a mai spus Astafiev.

Alt om, alte amintiri… Doamna Nadejda era clasa a-7-a când s-a început războiul.

„Războiul este ceva groaznic – este moarte, este sânge. Îmi amintesc cum ne-am culcat liniștit, când, deodată, s-a auzit foarte tare radioul, în difuzoarele radioului de la club: ”Atenție, atenție! Vorbește Moscova, la ora patru fix a fost bombardat Kievul. Îmi mai amintesc cum mâncam cartofi cu mucegai. Adunam ghinde, le dădeam prin mașina de tocat și ieșea un fel de făină, din care făceam apoi terci”, povestește Nadejda Roșca.

O poveste tristă are și această femeie. Ea spune că acea perioadă a fost marcată de cea mai tulburătoare suferință care i-a fost dat să o trăiască.

„La bunica mea au adus un neamț rănit, el dormea pe laiță, dar bunica făcea mâncare și el într-o cutie de chibrituri strângea păduchi. El strângea și când bunica a ieșit el i-a turnat în mâncare”, a povestit Maria Sprîncean.

Doamna Raisa, însă, nu-și amintește aproape nimic din timpul războiului, pentru că era prea mică. Despre ororile lui a aflat de la mama sa. În familie erau nouă copii care trebuiau hrăniți. Astfel, maică-sa a ascuns de nemți animalele pe care le aveau prin gospodărie.

„Avenit un neamț cu automatul și spune: mama – tra-ta-ta-ta-ta, așa, arătând spre copii. Mama a crezut atunci că i se rupe inima! Așa au speriat-o și au pus-o să le coacă pâine. De la cei care aveau găini, ouă, porci sau altceva, luau animalele și le tăiau”, își amintește Raisa Chebeșa.

O generație fără copilărie, cum își spun chiar ei. Anii care trebuiau să fie cei mai frumoși și fără de griji, s-au dovedit a fi cei mai de groază. Un lucru este cert: nu-i vor uita niciodată!

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării