Războiul din Ucraina: Tiraspolul, printre problemele de securitate regională
Ministrul de Externe, Nicu Popescu, a declarat din nou că, în acest moment, în regiunea transnistreană situația este liniștită, dar că autoritățile moldovene sunt pregătite pentru orice fel de scenariu.
„În Transnistria majoritatea locuitorilor au pașapoarte moldovenești. Și auzim mereu de acolo că ei nu vor război”, a spus Nicu Popescu în cadrul unei vizite la Bruxelles. Nicu Popescu a mai vorbit și despre dependența energetică a Republicii Moldova de Centrala Electrică de la Cuciurgan, din regiunea transnistreană, transmite Știri.md cu referire la Europa Liberă.
„Este foarte important ca Republica Moldova să aibă posibilitatea să producă curent electric pe teritoriul pe care îl controlează, pentru a nu depinde atât de mult de Centrala din Transnistria. În acest moment, Moldova primește de acolo 80 la sută din curentul pe care îl consumă.
Din cauza războiului din Ucraina, numărul persoanelor din stânga Nistrului care solicită acte emise de instituțiile Republicii Moldova este în creștere, inclusiv cetățenia moldovenească, susține viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, într-un interviu pentru portalul Zona de Securitate.
„Este o a doua revigorare a interesului pentru actele moldovenești, cetățenia Republicii Moldova, prima s-a produs când am obținut libertatea de circulație în UE. Probabil că și datorită conflictului din Ucraina. Foarte multe persoane din raioanele de est călătoreau cu pașapoarte rusești, considerau că este suficient să aibă un pașaport rusesc, acuma bănuiesc că și-au mai schimbat opiniile și recurg și la pașaportul Republicii Moldova”, a spus Oleg Serebrian. Ultimele date ale Agenției Servicii Publice arată că peste 338 de mii de locuitori din stânga Nistrului dețin cetățenia Republicii Moldova, ceea ce ar constitui cam 95% din populația regiunii.
În cadrul administrației de la Tiraspol a fost creată o comisie anticriză, sarcina căreia este să nu permită închiderea întreprinderilor și concedierile. Situația economică s-a agravat foarte mult în regiunea transnistreană odată cu războiul pornit de Rusia în Ucraina. Fără să dea cifre concrete, administrația transnistreană spune că scăderea economică va fi mai gravă decât cea de la începutul pandemiei de COVID-19, când a fost blocat practic tot comerțul transnistrean.
Transportul interurban s-a scumpit în regiunea transnistreană săptămâna trecută cu aproape 15 la sută. Administrația de la Tiraspol explică această scumpire prin majorarea prețurilor la combustibil.
Pe 1 aprilie expiră partida de vaccin anti-COVID Sputnik V, de producție rusească, pe care administrația de la Tiraspol o obținuse după multe insistențe din Federaţia Rusă. 29 de mii de doze din primul component al vaccinului și 32 de mii din al doilea component vor fi distruse.
Republica Moldova va intra sub monitorizarea echipei „Tiger”, formată din cei mai buni specialiști de securitate de la Casa Albă. SUA au înființat o echipa specială la Casa Albă care are mai multe misiuni, printre care și aceea de a monitoriza și analiza date despre eventuale intenții ale Rusiei de a ataca Republica Moldova și Georgia, scrie New York Times, preluat de G4Media. Echipa este formată din oficiali din zona de securitate națională și se va ocupa și de răspunsurile pe care SUA le vor oferi Rusiei în cazul în care forțele militare ruse vor ataca convoaiele din teritoriile NATO care aduc arme și ajutor în Ucraina, mai scrie NYT.
Națiunile Unite au anunțat programe de sprijin financiar pentru refugiații ucraineni din Republica Moldova și pentru cetățenii moldoveni care îi găzduiesc. Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR) va acorda refugiaților câte 2.200 de lei pe lună, iar Programul Alimentar Mondial (WFP) va acorda plăți unice de 3.500 de lei familiilor de moldoveni care au refugiați în gazdă. Anunțurile au fost făcute la Chișinău pe 25 martie de Francesca Bonelli, reprezentanta interimară a Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați, la o conferință de presă comună cu Marcel Spatari, ministrul moldovean al Muncii și Protecției Sociale.