Războiul din Ucraina aduce riscuri sporite pentru Moldova. Ce spune șeful IGP
Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a avut un impact direct asupra securității naționale a Republicii Moldova. Zeci de rachete și drone rusești au traversat ilegal spațiul aerian al țării, unele dintre ele prăbușindu-se pe teritoriul moldovean și provocând pagube materiale, dar și panică în rândul populației.
Imagine simbolAutoritățile de la Chișinău avertizează că, pe lângă riscurile aeriene, s-au intensificat și alte amenințări, precum contrabanda cu armament și muniții, traficul de droguri și de persoane, precum și migrația ilegală, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.
De la începutul războiului, specialiștii Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al Poliției Naționale au fost solicitați de zeci de ori pentru a examina drone, fragmente de rachetă sau alte componente ale aparatelor de zbor căzute pe teritoriul Republicii Moldova.
Au fost identificate inclusiv drone militare de tip „Shahed”, unele fără explozibil. În alte cazuri, autoritățile au fost nevoite să detoneze componente periculoase.
Cel mai recent incident a avut loc în luna ianuarie, când o dronă încărcată cu aproximativ 50 de kilograme de explozibil a căzut într-o gospodărie din satul Crocmaz, raionul Ștefan-Vodă.
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a amintit că primul astfel de incident a fost înregistrat în primăvara anului 2022, în nordul țării, când o rachetă cu o încărcătură de peste 70 de kilograme de explozibil a ajuns pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit acestuia, până în prezent, nu au fost înregistrate victime.
La rândul său, șeful Poliției de Frontieră, Ruslan Galușca, a declarat că instituția a adaptat procedurile operaționale la noile riscuri și a îndemnat populația să nu se apropie de resturile de drone sau rachete, întrucât acestea pot prezenta pericol.
Potrivit autorităților, războiul de la graniță a amplificat și alte riscuri de securitate.
Șeful IGP a menționat că printre cele mai mari pericole se numără contrabanda cu armament, traficul de droguri și traficul de persoane, riscuri care continuă să persiste.
Odată cu impunerea legii marțiale în Ucraina, s-au intensificat și cazurile de migrație ilegală la frontiera moldo-ucraineană. În ultimii patru ani, polițiștii de frontieră au inițiat aproximativ 2.000 de cauze penale pentru traversarea ilegală a graniței și au destructurat peste 100 de grupări criminale specializate în astfel de infracțiuni.
Reprezentanții Poliției de Frontieră susțin că în 2025 s-a înregistrat o reducere cu 50% a cazurilor de trecere ilegală față de anii precedenți. Totodată, aproximativ 6.000 de persoane ar fi ajuns ilegal în Republica Moldova prin segmentul regiunii transnistrene, care nu este controlat de autoritățile de la Chișinău.
Un alt risc major îl reprezintă traficul cu armament și muniții. Un caz de rezonanță a fost înregistrat în toamna anului trecut, în vama Albița, unde a fost reținut un camion încărcat cu armament. Conform anchetei, munițiile ar fi fost introduse prin contrabandă din Ucraina.
Șeful IGP a precizat că, în ultimii ani, au fost depistate aproximativ 100 de cazuri de arme, majoritatea fiind arme sportive sau de vânătoare. De asemenea, au fost identificate circa 2.000 de muniții, nu toate cu destinație militară. Autoritățile susțin că situația este sub control și că nu este vorba despre un fenomen scăpat de sub supraveghere.
Expertul în securitate Pavel Horea avertizează însă că cele mai periculoase sunt armele portabile și sistemele antiaeriene portabile, care pot fi utilizate în scopuri teroriste. Potrivit acestuia, autoritățile trebuie să își consolideze capacitatea de securizare a frontierelor, iar controlul asupra acestui tip de armament trebuie menținut la nivel strict, inclusiv prin cooperare internațională.
Potrivit Poliției de Frontieră, în ultimii patru ani s-a înregistrat și o creștere a traficului ilicit de droguri provenite din Ucraina, fenomen care adaugă o presiune suplimentară asupra structurilor de securitate ale statului.